Antena 3 CNN Externe Agenţia Standard & Poor's a scăzut ratingul de ţară al Italiei de la A+ la A

Agenţia Standard & Poor's a scăzut ratingul de ţară al Italiei de la A+ la A

Agenţia Standard & Poor's a scăzut ratingul de ţară al Italiei de la A+ la A
Sursa foto: Foto: financialregulationforum.com
de N.B.    |    20 Sep 2011   •   08:37

Agenția internațională de rating, Standard & Poor's a anunșat, marți, că a decis să taie ratingul Italiei de la A+ la A. Argumentele oferite de agenție sunt creşterea economică modestă, sub cea estimată iniţial, dar şi slăbiciunea coaliţiei aflată la putere, informează Mediafax.

Decizia a fost luată la puțin timp după ce premierul italian a promovat un plan de austeritate în valoare de 54 de miliarde de euro, în încercarea de a convinge Banca Centrală Europeană să cumpere obligaţiuni de stat, costul împrumuturilor atingând un nivel record în luna august.


În opinia analiștilor de la Standard & Poor's, aceste două elemente ar face dificil de atins ținta de a reduce datoria țării, a doua ca mărime din zona euro.

După scăderea ratingului, S&P a anunțat că Italia este țara cu cea mai mare datorie guvernamentală dintre toate țările cotate cu rating A și se așteaptă să atingă valori mai mari decât cele estimate inițial. De asemenea, prognoza pentru creșterea economică a fost modificată, de la 1,3 la 0,7 procente pentru perioada 2011 - 2014.

Italia se alătură Spaniei, Irlandei, Portugaliei, Ciprului şi Greciei pe lista ţărilor din zona euro care au primit rating scăzut din partea agenţiilor internaţionale.

 


×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close