Antena 3 CNN Externe Alertă de gradul cinci de incendii! Atenționare de călătorie, emisă de MAE pentru românii care merg în Grecia

Alertă de gradul cinci de incendii! Atenționare de călătorie, emisă de MAE pentru românii care merg în Grecia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează  sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că autoritățile locale mențin avertizările privind riscul ridicat de producere a incendiilor de vegetație (gradul 5) pentru întreg teritoriul țării, pe fondul codului roșu de caniculă (25-27 iulie 2023). 

Alertă de gradul cinci de incendii! Atenționare de călătorie, emisă de MAE pentru românii care merg în Grecia
Sursa foto: Facebook/ IGSU
de Mia Lungu    |    25 Iul 2023   •   09:45

Având în vedere că din cauza condițiilor meteo extreme, pe teritoriul elen au loc mai multe incendii de vegetație (în Insulele Rodos, Corfu, Evia, Peninsula Peloponez-Corint), Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care intenționează să călătorească în această perioadă în Republica Elenă să se informeze, înainte de începerea călătoriei, în legătură cu situația existentă și să evite deplasarea în zonele în care există incendii în desfășurare sau un risc iminent de producere a acestora.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă, totodată, cetățenilorromâni care se află într-o zonă în care se manifestă un incendiu să respecte cu strictețe instrucțiunile autorităților locale și să urmărească în permanență sursele oficiale de informare publică.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește cetățenilor români că legislația elenă interzice și sancționează drastic orice activitate în aer liber care poate produce scântei sau foc și poate genera astfel apariția unui focar de incendiu.

Citește și: Incendiile din Rodos au ajuns la hoteluri şi pensiuni I Zeci de mii de oameni au fost evacuaţi

Cetățenii români aflați în Grecia care observă producerea unui incendiu pot anunța imediat evenimentul la numerele de telefon 112 (număr unic de urgență) sau 199 (serviciul de pompieri).

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106710035 și Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situațiedificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție șitelefonul de urgență al Ambasadei României în Grecia: +306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076. 

Ministerul Afacerilor Externe  recomandă consultarea paginilor de Internet atena.mae.ro, salonic.mae.roec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, meteoalarm.org, mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță”, care oferă informații și sfaturi de călătorie.

×
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close