În octombrie 2025, vorbind sub condiția anonimatului, un oficial NATO de rang înalt le-a spus jurnaliștilor că Rusia are o „abordare profesionistă în învățarea lecțiilor” războiului din Ucraina. În combinație cu militarizarea tot mai profundă a economiei ruse, mai spunea oficialul, asta înseamnă că regimul de la Kremlin va avea „o forță mai capabilă și mai modernă decât cea pe care o avea la începutul” războiului. Pentru unele țări NATO precum Polonia și țările baltice, dar și România, această analiză face ca așa-zisul „plan de pace” propus de americani luna trecută, criticat îndelung pentru pozițiile sale pro-ruse, să apară într-o lumină mai proastă. Într-un interviu pentru Sam Breazeale, editor senior la Meduza, generalul american Ben Hodges, fost comandant al forțelor SUA în Europa, vorbește despre care sunt pericolele dacă SUA va accepta, într-adevăr condițiile rușilor pentru Ucraina.
Întrebat care crede că va fi rezultatul unei păci pe care SUA o „impune Ucrainei”, Ben Hodges a spus că „depinde foarte mult de ce fel de acord se aranjează”.
„Cea mai bună cale de a ne asigura că Rusia nu atacă niciodată o țară NATO este să ajutăm Ucraina să învingă Rusia.
Nu ne va costa nici măcar o singură viață de militar NATO dacă cu toții ajutăm Ucraina economic și dacă le dăm muniție și echipamente.
Un acord prin care Ucraina nu va fi capabilă să se apere singură și în care rușii sunt iertați de crimele de război pe care le-au comis va garanta că Rusia o să atace din nou țări europene în următorii ani.
Astfel, cheia este o pace sustenabilă și dreaptă în Ucraina, în care suveranitatea acesteia îi e recunoscută, iar ucrainenii pot să facă tot ce doresc pentru a deveni mai puternici și pentru a descuraja Rusia din a dori vreodată să mai atace.
Nu știu dacă aș fi de acord cu evaluarea că Rusia o să aibă o armată gigantică și super-experimentată după război. Sunt loviți puternici și știu și ei că sunt în bucluc. Sigur că au mulți oameni, dar îi aruncă pe toți în abator. Le-a luat 11 ani să ajungă unde sunt acum și peste un an să ajungă de la Avdiivka la Pokrovsk.
Acum, Ucraina atacă agresiv infrastructura petrolieră și de gaze a Rusiei într-un mod în care, având în vedere natura artificială a economiei Rusiei, cred că îi va pune într-o situație financiară foarte grea.
Tot ce spun eu, însă, se bazează pe premisa că Occidentul va continua să ajute Ucraina, chiar și dacă SUA refuză să o mai facă”, a spus generalul american în rezervă.
„Planul de pace în 28 de puncte garantează că vom avea o nouă agresiune din partea Rusiei”
Întrebat dacă crede că impunerea planului în 28 de puncte al SUA va garanta o nouă agresiune rusească împotriva NATO în 5-10 ani, Hodges a răspuns:
„Absolut. Credeți că Rusia va fi satisfăcută doar cu acele patru regiuni pe care le-au vrut «ca să se protejeze de NATO»?
Ar trebui să credem și că vor respecta orice fel de acord, ceea ce nu au făcut niciodată, cu excepția cazurilor în care au fost obligați direct. Ar trebui să credem și că Vladimir Putin e sincer când spune «Doar ne dorim pace. Nu vrem să fim atacați de NATO».
Nimic din toate aceste lucruri nu poate fi crezut.
Cred că, din fericire, chiar dacă SUA a luat în mod clar partea Kremlinului aici – iar aici e doar treaba exclusivă a administrației lui Trump, familiei lui și unora dintre asociații lui – majoritatea europenilor par să se trezească la realitate și să vadă că această Americă nu e aceea pe care și-o aduc aminte și că va trebui să se asigure ei că Ucraina nu eșuează”.
Ben Hodges, despre cum ar trebui contracarate atacurile hibride
Ben Hodges a fost întrebat și de felul în care ar putea fi invocat articolul 5, având în vedere că rușii au comis deja numeroase acțiuni care ar fi putut fi interpretate drept acte de război.
„Felul în care funcționează articolul 5 este așa – o țară vine în fața alianței și spune «Avem un atac armat împotriva noastră», apoi alianța trece printr-un proces care funcționează mai repede decât ar crede unii și alții. Rușii știu și ei asta.
De aceea tot ce au făcut a fost făcut cu scopul de a ascunde cine ce face, asigurându-se că incidentele nu le pot fi atribuite direct.
Așa că activarea articolului 5 pentru un atac hibrid ar fi dificilă și nu este nimic automat în legătură cu articolul 5. Nu e ca o rază laser care activează deschiderea unor uși.
Cred că alianța ar trebui să fie ceva mai proactivă. Să nu mai stăm și să așteptăm să fim loviți și după să răspundem. Să facem pași pentru ca Rusia să nu mai facă lucrurile astea.
Rușii trebuie să înțeleagă că alianța e capabilă și dispusă să facă niște lucruri. Despre asta e vorba când discutăm de descurajare militară.
Nu cred că majoritatea celor care operează aceste drone sunt niște ofițeri de informații sau niște agenți de operațiune de sabotaj. Sunt niște idioți, niște capete-seci care au fost recrutați să facă ceva o singură dată și apoi să fie aruncați în abator. Dacă sunt prinși, e treaba lor.
Serviciile europene de contrainformații tgrebuie să se uite la grupurile de gameri, să vadă ce și cum fac oamenii ăștia online pentru că așa lucrează și rușii. Recrutează niște băieți și le spun «Dacă faceți X sau Y veți primi o căruță de bani».
Când eram în Afganistan, generalul McChrystal ne vorbea de «ochiul care nu clipește». Despre asta e vorba – supraveghere 24 din 7, constantă și printr-o varietate de senzori și capacități”.
Așa că ce trebuie făcut dacă detectezi o dronă zburând în jurul aeroportului din Frankfurt sau Bruxelles este să o urmărești să vezi de unde vine.
Probabil că a decolat dintr-un parc, dintr-un câmp sau poate că și de pe un vas al flotei fantomă. Ideea nu este să o dobori, ci să o urmărești să vezi de unde a venit și unde pleacă. Să pregătești o ambuscadă să vezi dacă agentul mai apare din nou și dacă trimite o altă dronă de pe pista lui preferată de lansare. Așa dai jos rețeaua rușilor”.
„Ochiul care nu clipește”
„În primul rând, NATO, țările individuale și Uniunea Europeană trebuie să o spună cât se poate de clar - «Rusia este în război cu noi, chiar dacă noi nu suntem în război cu ei».
Sikorski și Merz au spus amândoi lucruri de genul «Nu suntem nici în război, dar nu e nici timp de pace». Cred că liderii politici civili trebuie să spună: «Rusia este în război cu noi». Asta nu înseamnă că vom începe să aruncăm cu rachete unii asupra altora, dar Rusia este clar în război cu noi și ne testează. Ei încearcă să creeze diviziuni pentru a ne speria sau pentru a ne distrage de la sprijinirea Ucrainei. Și, dacă nu le impui consecințe, vor continua să facă asta, pentru că nu îi costă practic nimic.
Acum câteva săptămâni, toată lumea vorbea despre faptul că UE ridică un mare zid anti-dronă. Asta este un răspuns tipic birocratic, ca Trump la granița cu Mexicul. Dar majoritatea acelor drone de fapt decolează din interiorul țărilor europene. Așa că un zid la graniță, chiar și unul virtual, nu va rezolva nimic problema.
Dar ar trebui să avem ceva care să producă efectul unui zid. Și din nou, vorbim despre acest „ochi care nu clipește”, format din senzori care poate vedea adânc în Belarus și Rusia, pe măsură ce dronele încep să se apropie.
În cazul Poloniei, au detectat dronele care veneau aproape imediat. Lucrul nesatisfăcător și nesustenabil a fost reacția lor, respectiv trimiterea unui F-35 și a unui F-16.
Așa ceva, în mod absolut, nu este fezabil, mai ales dacă vin 300 sau 400 de drone și rachete Kinjal în același timp. Trebuie să ai suficiente capacități și să poți prezice unde vor cădea rachetele — asta face sistemul israelian Iron Dome.
Dacă urmează să cadă pe un câmp undeva, le lași să cadă. Se pare că ucrainenii devin foarte buni la folosirea dronelor interceptoare, iar pe măsură ce inteligența artificială devine tot mai utilizabilă, cred că aceasta va fi modalitatea de a doborî aceste roiuri. Pentru că atunci vei avea propriile tale 200 de drone care vor ieși și își vor găsi câte o «pereche», ca să spun așa.
În final, Noi nu a făcut niciodată un exercițiu serios pe tema asta, în care să simulăm atacuri cu sute de drone, sau ceva similar cu ceea ce trăiesc ucrainenii în fiecare noapte. O situație în care senzorii și sistemul de comandă-control sunt copleșite, iar tu ai suficiente capabilități doar pentru a doborî o parte dintre ele.
În ultimii 12 ani, nu a existat niciun exercițiu multinațional, la nivel de teatru de operațiuni, pentru apărare antiaeriană și antirachetă, în care să fie necesar să faci față tuturor acestor lucruri. În plus, poți fi sigur că vor exista atacuri cibernetice masive asupra tuturor sistemelor de comandă și control și a rețelelor electrice. Așa că trebuie să învățăm să răspundem la așa ceva”, a concluzionat Ben Hodges.
Ştiri video recomandate
