Atacurile ucrainene din apele Mării Azov, care au oprit activitatea porturilor Azov și Taman, au paralizat exporturile ruse de cereale. În iulie, exportatorii ruși vor livra în străinătate 1,5 milioane de tone de grâu, cu o treime mai puțin decât în aceeași lună a anului trecut, când au fost exportate 2,1 milioane de tone, și la jumătate față de media ultimilor cinci ani, de 3,1 milioane de tone, estimează SovEcon, citat de The Moscow Times.
Potrivit estimărilor companiei, exporturile vor coborî la cel mai redus nivel din 2017 și vor reveni, practic, la valorile de acum un deceniu.
„Principala cauză a scăderii o reprezintă restricțiile de navigație prin Strâmtoarea Kerci”, a explicat directorul general al SovEcon, Andrei Sizov.
La 11 iulie, după atacurile cu drone care au vizat peste 100 de nave în Marea Azov, autoritățile ruse au anunțat companiile de transport maritim că nu mai acceptă cereri pentru trecerea prin Strâmtoarea Kerci.
În consecință, potrivit SovEcon, până la 25% din totalul exporturilor rusești de cereale și ulei de floarea-soarelui au ajuns în pericol. Aceasta este ponderea mărfurilor exportate prin porturile cu ape puțin adânci aflate dincolo de Strâmtoarea Kerci.
Prin aceste porturi se desfășoară comerțul cu statele din Orientul Mijlociu și cu Turcia, cel mai mare cumpărător de cereale rusești, care achiziționează aproape o cincime din exporturi. Cererea redusă din partea Egiptului și a importatorilor turci pune o presiune suplimentară asupra exporturilor de grâu, a precizat Sizov.
Din cauza problemelor din Strâmtoarea Kerci, exporturile de cereale pe Don sunt în prezent complet oprite, au declarat surse din industrie pentru publicația Ghorod N din Rostov. În ultimul sezon agricol, pe această rută au fost exportate 14,7 milioane de tone de cereale și produse obținute prin prelucrarea acestora, echivalentul a 27% din totalul exporturilor rusești de cereale.
„În acest moment, toate silozurile din porturile de pe Don sunt pline”, a declarat Aleksandr Iaroșenko, președintele grupului Ural-Don. Achizițiile de cereale sunt practic oprite, nu mai sunt acceptate loturi noi, iar tranzacțiile de export deja convenite sunt anulate, deoarece mărfurile nu pot fi transportate.
„Acum ar trebui să înceapă perioada de comerț intens. Fermierii ar trebui să își primească banii pentru jumătate sau pentru întreaga recoltă de grâu și să îi reinvestească. Dar nu avem cui să vindem!”, a spus Iaroșenko.
Teoretic, cerealele ar putea fi redirecționate către porturile de la Marea Neagră, precum Novorossiisk și Tuapse, însă, potrivit lui Iaroșenko, acest lucru este imposibil în practică.
„Porturile maritime din ținutul Krasnodar nu vor putea fizic să transbordeze toate cantitățile exportate într-un sezon din sudul Rusiei. Nici măcar nu le vom putea transporta până acolo, deoarece infrastructura feroviară nu a fost proiectată pentru asemenea volume.”
Accesul îngust către porturile Novorossiisk și Tuapse nu poate prelua valul de vagoane, a explicat pentru Ghorod N un comerciant de cereale din Rostov. Nu s-ar forma doar un blocaj, ci traficul ar putea fi oprit timp de luni întregi.
În plus, porturile de la Marea Neagră nu sunt pregătite pentru exportul produselor perisabile cu grad ridicat de prelucrare, al leguminoaselor și al grâului dur.
„Închiderea bazinului Azov-Don nu va duce la o redistribuire a exporturilor, ci la paralizarea segmentelor de nișă, deteriorarea produselor cu marje ridicate, oprirea capacităților de prelucrare și a întregii infrastructuri portuare din bazinul Volga-Azov-Don, acumularea mărfurilor nevândute și colapsul economic al unor regiuni rusești de importanță strategică”, a apreciat comerciantul.