Antena 3 CNN Externe Un căutător de comori a vrut să înapoieze un inel de aur, dar s-a lovit de o reacție neașteptată: "Nu vreau să o mai văd niciodată"

Un căutător de comori a vrut să înapoieze un inel de aur, dar s-a lovit de o reacție neașteptată: "Nu vreau să o mai văd niciodată"

Un bărbat din SUA care caută obiecte din metale prețioase, cu ajutorul unui detector special, a găsit o verighetă din aur și s-a gândit să o înapoieze proprietarului.

Un căutător de comori a vrut să înapoieze un inel de aur, dar s-a lovit de o reacție neașteptată: "Nu vreau să o mai văd niciodată"
Sursa foto: Profimedia Images
de Mia Lungu    |    03 Noi 2022   •   09:45

Steve Andrews, din Jersey, a crezut că face un gest nobil, când a început să caute proprietarul unei verighete de nuntă pe care a găsit-o într-una dintre expedițiile sale.

Găsise inelul, care a fost gravat în 1989, pe malul Golfului St Aubin, Jersey, în septembrie și a împărtășit descoperirea sa pe grupul de Facebook Jersey Lost Ring Metal Detecting, în speranța că va putea fi returnat proprietarului său de drept.

Postarea a fost distribuită de aproape 200 de ori de localnicii dornici să vadă reuniunea cu proprietarul. Însă cea care o pierduse, la auzul veștii, a avut o reacție neașteptată. Femeia i-a cerut să o pună înapoi unde a găsit-o, după ce a dezvăluit că a aruncat-o în urma unui „divorț dificil”.

Într-o actualizare a postării sale inițiale, Steve a dezvăluit că proprietarul inelului i-a cerut să-l pună înapoi în mare, explicând că l-a aruncat când a divorțat, scrie Daily Mail

Femeia, care nu a dorit să-i fie dezvăluită identitatea, i-a spus lui Steve: "Nu vreau să-l mai văd niciodată". Inelul simplu din aur era gravat cu anul 1989, despre care se crede că este anul în care a avut loc nunta.

El a confirmat în postare că va pune inelul înapoi acolo unde l-a găsit - în mare. "Îl voi pune înapoi când sunt din nou în zonă", a transmis Steve.

×
Subiecte în articol: inel de aur
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close