Politicianul britanic laburist Andy Burnham, cel mai important rival declarat al premierului Keir Starmer, a reușit să câștige mandatul de parlamentar în alegerile parțiale în circumscripția Makerfield, ceea ce îi va permite să declanșeze procedura de înlocuire din funcție a liderului britanic.
Burnham, care este încă primarul din Greater Manchester, a anunțat că vrea să-l contracandideze pe Keir Starmer pentru conducerea Partidului Laburist și a guvernului britanic, însă nu putea face asta fără un mandat de parlamentar.
Burnham este cel mai bine poziționat dintre rivalii lui Keir Starmer pentru a-i lua locul acestuia. Pentru a-i facilita ascensiunea, predecesorul său laburist din Makerfield a demisionat pentru a-i face loc.
Burnham a câștigat decisiv alegerile parțiale și urmează să-și preia mandatul în Parlamentul Regatului Unit. Burnham a obținut în jur de 55% din voturi, surclasându-l confortabil pe rivalul său de extremă drepata, Robert Kenyon, din partea Partidului Reformei al lui Nigel Farage. Acesta a obținut 35%.
Guvernul britanic intră, astfel, într-o perioadă de mare incertitudine, cât timp Burnham își calculează viitoarea mutare.
„Toată lumea știe că politica nu mai funcționează. Toată lumea simte că țara nu este acolo unde ar trebui să fie. Seara asta ar putea să fie doar punctul de cotitură”, a declarat Burnham după anunțarea rezultatului, adăugând că „avem o șansă să construim o nouă politică bazată pe untiate și speranță și să ne îndepărtăm de calea care ne duce spre o politică divizantă și întunecată de felul celei pe care o vedem în Statele Unite”.
Căderea lui Starmer. Ascensiunea lui Burnham
Burnham, fost ministru care a condus Greater Manchester vreme de aproape un deceniu, revine în parlament într-un moment important pentru partidul lui.
Partidul Laburist a suferit o prăbușire rapidă în popularitate după aproape doi ani de guvernare, deși a câștigat alegerile din 2024 categoric în fața fostei puteri conservatoare.
Rateurile laburiștilor au fost decontate inclusiv în recentele alegeri locale din mai, în care principalul partid a fost Reform al lui Farage.
Dezastrul electoral i-a fost imputat exclusiv premierului Keir Starmer, care a fost criticat îndelung de colegii de partid. Aceștia au început să-i ceară tot mai apăsat și mai des demisia începând cu luna mai.
Mai mulți miniștri din guvernul său și-au dat demisia și au cerut plecarea acestuia din fruntea guvernului britanic, însă Starmer a refuzat să accepte o astfel de înfrângere după doar doi ani de mandat și a promis că va rămâne în funcție pentru a-și duce la capăt misiunea.
Pentru a-l putea înlocui pe prim-ministru, laburiștii trebuie să-l învingă într-o competiție pentru șefia partidului, însă o astfel de competiție nu poate fi declanșată decât de un parlamentar.
Astfel, pe 14 mai, parlamentarul din Makerfield, Josh Simmons, și-a anunțat demisia cu scopul declarat de a-i face loc lui Burnham, considerat cel mai bine cotat să-l învingă pe Starmer într-o eventuală competiție internă.
Așadar, vreme de cinci săptămâni, circumscripția Makerfield, o mică regiune carboniferă de la marginea orașului Manchester, în nord-vestul Angliei, a devenit cea mai importantă zonă din tot Regatul Unit.
Adversarul extremist
Burnham s-a confruntat cu o campanie delicată și dificilă, într-o cursă care s-a transformat rapid într-o confruntare între doi candidați — dar nu împotriva Partidului Conservator, opoziția oficială din parlament. Principalul său contracandidat a fost, în schimb, Robert Kenyon, un instalator în vârstă de 41 de ani din Partidul Reformei, care a încercat să profite de nemulțumirile economice și temerile legate de imigrație ale populației din Makerfield, acuzându-l în mod repetat pe Burnham că folosește circumscripția drept „trambulină” pentru putere.
În discursul său de victorie, Burnham a spus că Makerfield „nu va fi niciodată o trambulină pentru mine, ci piatra mea de încercare”, un loc care va reprezenta „un test în inima politicii britanice”, menit să arate că „zonele neglijate de Londra nu vor mai fi neîndreptățite”.
Strategia lui Burnham, care trebuia să evite să dea impresia că se considera îndreptățit să câștige o cursă declanșată special pentru el, a fost să-și menționeze cât mai puțin posibil ambițiile de lider național în timpul campaniei — și propriul partid chiar și mai puțin. Deși fusese deputat și candidase de două ori, fără succes, la conducerea Partidului Laburist, el a încercat să se prezinte drept un „insurgent” din interiorul sistemului.
Ce urmează
După declanșarea competiției interne pentru șefia partidului, Keir Starmer se va confrunta, probabil, cu trei rivali – Andy Burnham, favoritul să preia puterea, Wes Streeting, un fost ministru în cabinetul Starmer care încearcă de luni de zile să-i ia funcția premierului și Angela Rayner, fostă ministră în cabinet și fostă aliată importantă a lui Keir Starmer care a anunțat deja că intenționează să participe la alegeri dacă ele vor fi declanșate de altcineva.
Există posibilitatea, însă, că Streeting să renunțe la candidatură în favoarea unuia dintre candidați cu șanse și a dat de înțeles în trecut că e dispus să negocieze.
Șansele lui Starmer de a câștiga depind aproape exclusiv de numărul de contracandidați cu care se va înfrunta. Sistemul de vot este prin Vot Unic Transferabil (STV). Ca lider în funcție, Starmer intră automat pe buletinul de vot.
Prin sistemul STV, laburiștii își vor ordona preferințele pe buletinul de vot, iar printr-un sistem de eliminare, cel mai prost plasat va fi eliminat, iar voturile sale se vor transfera opțiunii doi în preferințele votanților.
În cazul în care votul de opoziție se concentrează în spatele unui singur candidat, Andy Burnham de exemplu, înfrângerea lui Starmer este aproape asigurată. Totuși, actualul premier britanic poate supraviețui înlăturării din funcție dacă numărul de contracandidați ai săi este mare, iar votul pentru Burnham se sparge.
Totuși, șansele lui Starmer rămân relativ mici, iar cel mai probabil deznodământ este cel în care Andy Burnham devine noul prim-ministru al Marii Britanii.
Ştiri video recomandate
