Antena 3 CNN Externe Cele 15 persoane care l-ar fi ajutat pe teroristul Mohamed Amra să evadeze anul trecut au fost arestate în Spania, Maroc și Franța

Cele 15 persoane care l-ar fi ajutat pe teroristul Mohamed Amra să evadeze anul trecut au fost arestate în Spania, Maroc și Franța

Carmina Pricopie
1 minut de citit Publicat la 19:21 24 Feb 2025 Modificat la 19:22 24 Feb 2025
mohamed amra
După 9 luni de fugă, cel mai căutat infractor francez a fost capturat sâmbătă în zona de nord a Capitalei României. Foto: Captură video Antena 3 CNN

Este alertă de gradul zero de două zile în arestul Poliţiei Capitalei, după ce ofiţerii români l-au capturat pe cel mai căutat francez. Venise în România să-şi schimbe înfăţişarea cu ajutorul chirurgiei estetice, scrie Le Figaro. Astăzi, poliţia spaniolă a anunţat că l-a prins pe unul dintre cei care ar fi ordonat atacul şi ar fi tras în poliţişti în timpul asaltului. Alţi doi mafioţi au fost arestaţi în Maroc. Operaţiuni s-au desfăşurat şi în Franţa. În total, 15 persoane au fost capturate, responsabile de evadarea lui Mohamed Amra, a anunţat parchetul parizian.

Dintr-o vilă luxoasă, cu ziduri înalte, ca o fortăreaţă, situată în Malaga, a fost prins unul dintre cei care l-au ajutat pe Mohamed Amra să evadeze. Era înarmat şi considerat deosebit de periculos. Arestarea din Spania a venit la două zile după capturarea lui Amra în Bucureşti.

După 9 luni în care a fost cel mai căutat om din Franța, Mohamed Amra a fost arestat în România. Pe 14 mai anul trecut, doi ofițeri de penitenciare au fost uciși când acesta a evadat de la o stație de taxare în decurs de o oră.

Mohamed Amra a fost extras de narcotraficanţi înarmaţi şi au reuşit cu toţii să dispară. „Evadarea Secolului” i-au spus francezii.

S-au făcut mai multe anchete în Franţa, iar săptămâna trecută, investigatorii au reuşit să-i localizeze. Ştiau că Amra, este în România. După 9 luni de fugă, cel mai căutat infractor francez a fost capturat sâmbătă în zona de nord a Capitalei României.

La Bucureşti este alertă de grad zero pentru poliţişti. Mohamed Amra a fost încarcerat în condiţii de securitate maximă. Şi a fost escortat la instanţă de poliţişti cu puştile la vedere.

Potrivit Le Figaro, francezul venise aici ca să-şi facă operaţie estetică. Voia să dispară de tot. Un individ deosebit de periculos, despre care anchetatorii francezi ar fi aflat că, în 2022, din puşcărie, ar fi comandat asasinarea unui important traficant de droguri lângă Marsilia, pentru ca oamenii săi să captureze un importat transport de canabis.

În această dimineaţă, în paralel cu operaţiunea din Spania, alţi doi atacatori au fost capturaţi în Maroc, la solicitarea ofiţerilor francezi. Desanturi au fost şi în hexagon. În total, 15 arestări pentru traficanţii de droguri suspectaţi că l-ar fi ajutat pe Amra să evadeze de sub escorta poliţiştilor.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close