Antena 3 CNN Externe Chavez: Statul-genocid Israel ?va fi pus la punct?

Chavez: Statul-genocid Israel ?va fi pus la punct?

Chavez: Statul-genocid Israel ?va fi pus la punct?
28 Iun 2010   •   16:19


Preşedintele Venezuelei,  Hugo Chavez, a descris Israelul ca stat al genocidului  ce a acţionat ca un asasin al SUA, prezicând că statul din Orientul Mijlociu ?va fi pus la punct? cândva.

 

Chavez este un critic dur al Israelului şi al SUA, şi a rupt legăturile cu statul evreu după ce l-a acuzat de "holocaust" pentru ofensiva din 2009 în Fâşia Gaza.

"A devenit braţul criminal al Statelor Unite, nimeni nu se îndoieşte. Este o ameninţare pentru noi toţi," declara Chavez,  în timpul unei vizite a preşedintelui sirian Bashar al-Assad.Chavez a precizat că sprijină lupta paşnică pentru revenirea Înălţimilor Golan la Siria, capturate de Israel în 1967."Teritoriul va reveni într-o zi în mâinile siriene. Desigur că dorim să fie paşnici deoarece nu mai vrem război," arăta Chavez "Dar într-o zi statul-genocid Israel va fi pus la punct, şi să sperăm că va apărea un stat democratic acolo, cu care să împărţim idei şi un drum."

Assad a sosit la sfârşitul săptămânii în Venezuela, prima oprire într-un neobişnuit tur latino-american din care mai fac parte Argentina, Brazilia şi Cuba.

Antena3.ro

 

 

 

×
Subiecte în articol: Venezuela Hugo Chavez Bashar al-Assad
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close