Aurul se bucură de cel mai bun al său din 1979 și până acum, scrie CNN, joi. Cotațiile futures ale aurului la New York au crescut cu aproape 71 de procente în acest an, pe cale să aibă cea mai bună creștere din ultimii 46 de ani.
Ultima oară când aurul a avut o perioadă atât de bună, președintele SUA era Jimmy Carter, spre sfârșitul anilor ’70, în timp ce o criză uriașă începea în Orientul Mijlociu, inflația era în creștere rapidă, iar SUA se confruntau cu o criză a energiei.
Astăzi, tarifele distorsionează puternic comerțul internațional, lumea e zguduită de conflicte sângeroase precum războiul din Ucraina sau de conflicte intense precum cel ditnre Israel și Iran, în timp ce armata americană bombaredază bărci de pescuit și confiscă petroliere. În astfel de perioade de incertitudine, investitorii se grăbesc să revină la elemente de certitudine, iar aurul este, cu siguranță, unul dintre ele.
Aurul este o investiție rezilientă, iar investitorii se așteaptă ca metalul prețios să-și mențină valoarea și pe timp de criză, iar dacă inflația crește din nou, valoarea monedelor va scădea în consecință.
„Nesiguranța rămâne o caracteristică definitorie a economiei globale”, a declarat Joe Cavatoni, strateg senior de piață la World Gold Council.
„În acest mediu, aurul a devenit atrăgător ca formă de diversificare strategică și sursă de stabilitate”.
La începutul acestui an, contractele futures pe aur se tranzacționau în jurul valorii de 2.640 de dolari pe uncie troy. Aurul a depășit, luni, un nivel record de peste 4.500 de dolari pe uncie troy. Analiștii de la JPMorgan Chase se așteaptă ca prețurile să urce peste 5.000 de dolari pe uncie troy în 2026.
Creșterea aurului de 71% din acest an a depășit cu mult indicele S&P 500, care a crescut cu doar 18%. În 2024, contractele futures pe aur au câștigat 27%, în timp ce S&P a crescut cu 24%.
Așteptările privind unele reduceri ale ratelor dobânzilor de către Fed în 2026 susțin creșterea aurului. Un dolar american mai slab contribuie, de asemenea, la majorarea prețului, deoarece face achiziționarea aurului relativ mai accesibilă pentru investitorii internaționali.
Bijutierii de aur și persoanele care dețin bijuterii din aur beneficiază de prețurile mai ridicate. Iar goana după aur nu este alimentată doar de americanii care cumpără lingouri de aur de la Costco — ci și de țări care cumpără aur la propriu, cu tona.