Antena 3 CNN Externe Consilier al lui Zelenski, despre compromisurile pe care le-ar putea accepta Ucraina în negocierile cu Rusia: ”Nu este mare lucru. Trebuie să vândă ceva poporului”

Consilier al lui Zelenski, despre compromisurile pe care le-ar putea accepta Ucraina în negocierile cu Rusia: ”Nu este mare lucru. Trebuie să vândă ceva poporului”

Un consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Alexander Rodnianski, susține că va fi „relativ ușor” pentru Ucraina să ajungă la un consens cu Rusia pe anumite subiecte pentru a pune capăt războiului, precum aderarea țării la NATO și folosirea limbii ruse ca limbă regională, dar orice discuție despre renunțarea la teritoriu ”nu va duce nicăieri”.

Consilier al lui Zelenski, despre compromisurile pe care le-ar putea accepta Ucraina în negocierile cu Rusia: ”Nu este mare lucru. Trebuie să vândă ceva poporului”
Sursa foto: Hepta
de Adelina Miron    |    21 Mar 2022   •   23:53

„Putem găsi compromisuri în ceea ce privește problema neutralității, în sensul că trebuie să avem o garanție de securitate, o garanție de securitate tangibilă pentru Ucraina în viitor.

Dacă obținem garanții de securitate, asta ar fi suficient în acest moment pentru a spune că ne putem întârzia ambițiile NATO, mai ales având în vedere faptul că NATO oricum ne-a spus „nu”. Deci, aș spune că este relativ ușor.”, a declarat Alexander Rodnianski pentru POLITICO.

Acesta a mai precizat că ar fi posibil un consens în ceea ce privește cererile Moscovei de „denazificarea” a numelor străzilor ucrainene și de recunoaștere a limbii ruse în unele regiuni ucrainene.

„Trebuie să vândă ceva populației ruse. Dar schimbarea numelor străzilor nu este o problemă mare. Deci putem face asta. Trebuie să vândă ceva poporului.

Toate acestea sunt doar propagandă rusă, dar trebuie să vândă ceva poporului, în sensul că „am avut un câștig aici”. Este o cascadorie de PR din partea lor, dar le putem oferi asta dacă asta înseamnă pace și suveranitate pentru noi. Cred că acestea sunt puncte relativ ușoare.”, a explicat consilierul lui Zelenski.

Dar „partea cea mai grea”, a precizat Rodnianski, este legată de Donețk și Lugansk. „Orice se referă la suveranitatea teritoriului nostru este indiscutabil.”, a precizat acesta.

Rodnianski a afirmat că Rusia s-ar putea folosi de scenariul discuțiilor de pace pentru a ține Occidentul la distanță în timp ce se pregătește să lanseze atacuri din ce în ce mai puternice.

 

×
Subiecte în articol: Volodimir Zelenski Rusia negocieri NATO
Parteneri
Klaus Iohannis se întâlnește cu Joe Biden la Casa Albă
x close