Antena 3 CNN Externe Consiliul de Securitate al ONU, lovitură pentru Israel. Cum au reacționat SUA

Consiliul de Securitate al ONU, lovitură pentru Israel. Cum au reacționat SUA

Consiliul de Securitate al ONU, lovitură pentru Israel. Cum au reacționat SUA
24 Dec 2016   •   07:53

Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a votat în favoarea unei rezoluţii prin care se cere oprirea activităţilor de colonizare derulate de Israel în Cisiordania, transmite DPA. Nicio ţară nu a votat împotriva rezoluţiei, fiind notabil faptul că ambasadorul SUA la ONU s-a abţinut, mai notează sursa citată. 

În textul rezoluţiei se arată că Israelul încalcă legislaţia internaţională şi că demersul său este un obstacol în calea implementării soluţiei a două state. 

Comunitatea internaţională critică de multă vreme politica Israelului cu privire la coloniile din Cisiordania. În 2011, Washingtonul şi- exercitat dreptul de veto asupra unei rezoluţii similare, pe motiv că ar afecta procesul de pace în Orientul Mijlociu.

Cei 15 membri ai Consiliului au adoptat, astfel, rezoluţia, cu 14 voturi pentru şi o abţinere - cea a SUA. Administraţia Obama se abate, astfel, de la abordarea americană ce presupune protejarea Israelului, aliat ce primeşte sprijin militar american anual în valoare de 3 miliarde de dolari. 

Rezoluţia a fost propusă de Noua Zeelandă, Malaezia, Venezuela şi Senegal la o zi după de Egiptul retrăsese documentul în urma presiunilor exercitate de Israel şi de preşedintele ales al SUA, notează Reuters. Este prima rezoluţie privind Israelul şi palestinienii pe care consiliul o adoptă de opt ani încoace. 

Autorităţile israeliene şi Donald Trump ceruseră administraţiei Obama să îşi exercite dreptul la veto în acest dosar. După votul din consiliu, Trump a scris pe Twitter că "în ce priveşte ONU, lucrurile se vor schimba după 20 ianuarie", cu referire la data în care va repune jurământul în calitate de preşedinte al SUA. 

Samantha Power, ambasadorul SUA la ONU, a declarat că "rezoluţia reflectă felul în care decurg acţiunile de pe teren şi este în concordanţă cu politica SUA pe durata administraţiilor republicane şi democrate, iar acest for a fost de multe ori părtinitor în defavoarea Israelului". Powers a adăugat că există în continuare teme importante pe care rezoluţia nu le clarifică, că SUA nu sunt de acord cu tot conţinutul documentului şi, de aceea, nu a votat în favoarea rezoluţiei. 

 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț! Există risc de extindere
x close