Antena 3 Externe Convoi al NATO, atacat în Afganistan

Convoi al NATO, atacat în Afganistan

13 Noi 2017   •   14:58
Convoi al NATO, atacat în Afganistan

Un convoi aparţinând forţelor multinaţionale ale NATO în Afganistan a fost vizat luni de un atac sinucigaş cu bombă în provincia Kandahar, din sudul ţării, a anunţat un responsabil local, potrivit căruia ar putea exista victime. 

Atacatorul a aruncat în aer un vehicul cu explozivi în preajma convoiului, în districtul Daman din Kandahar, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei, Matiullah Hilal, citat de agenţia DPA. 

Printre militarii străini ar putea exista victime, 'dat fiind că unele dintre vehicule au fost avariate', a indicat Hilal. 

Comandamentul misiunii NATO 'Resolute Support' nu a comentat deocamdată incidentul. Atacul nu a fost încă revendicat. 

La 15 septembrie, un militar român a fost ucis şi alţi doi răniţi într-un atac sinucigaş cu bombă împotriva convoiului lor în provincia Kandahar, aminteşte DPA. 

În cursul dimineţii de luni, cel puţin opt poliţişti afgani şi-au pierdut viaţa într-un atac al talibanilor în vestul ţării, la Farah, capitala provinciei cu acelaşi nume, unde se constată recent o intensificare a violenţelor.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
x close