Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte al partidului AUR, a fost întrebat la Antena 3 CNN ce urmează să facă formațiunea sa luni, la consultările de la Cotroceni. Întrebarea i-a fost adresată în contextul unui mesaj al fostului candidat Călin Georgescu, care a susținut că primele trei partide ca număr de mandate în parlament ar trebui să facă un „guvern de reconciliere națională”.
„AUR merge la Cotroceni, mingea în acest moment nu este la AUR, este la președintele Nicușor Dan, așteptăm să vedem ce va spune președintele pentru că, din punctul nostru de vedere cel puțin, lucrurile n-au început cu dreptul pentru că domnul Nicușor Dan s-a antepronunțat deja în sensul în care spunea că nu va da un mandat partidului nostru sau unei majorități din care AUR să facă parte.
Prin urmare, suntem curioși să vedem cum va fi această discuție. Formal, este oficial, am decis să mergem. Informal, președintele se poate întâlni cu oricine, poate discuta cu oricine oricum, dar această antepronunțare este cel puțin în afara spiritului Constituției, dacă nu în afara literei Constituției.
Sigur, întrebarea fundamentală este de ce sau cine încredințează sau îi permite unui președinte, ce atribute morale, profesionale, juridice să facă judecăți de valoare într-o asemenea măsură în legătură cu un partid care are, totuși, 20 la sută în Parlament și care are în sondaje aproape jumătate din electorat.
Deci, suntem curioși să vedem ce va face președintele Nicușor Dan și care va fi atitudinea domniei sale. În ce privește reconcilierea națională, sigur, n-ar fi rău să fie bine, ne-o dorim, dar cred că e un obiectiv îndepărtat cel puțin în acest moment”.
Întrebat dacă AUR a purtat vreo discuție cu PSD sau PNL pe acest subiect, Dungaciu a răspuns:
„Au existat discuții cu toate partidele din Parlament, practic, legate de speța care ne-a consumat timpul în ultimele zece zile – nu a fost o discuție dedicată special”.
Întrebat de ce se mai duce AUR la consultări în contextul în care președintele Nicușor Dan deja a spus că nu dorește o majoritate la care să participe acest partid, Dungaciu a spus:
„Ne-am pus și noi întrebarea de multe ori. Am zis că dacă sunt consultări formale și măcar ca să scoatem din discuție sau să eliminăm de pe agenda publică un tip de dezbatere care n-ar face decât să ne consume energia și pe mai departe, am decis să mergem.
N-a fost o decizie ușoară. Mărturisesc că au fost poziții și de genul acesta – la ce bun să te duci din moment ce oricum ai fost declarat incompatibil cu orice proiect se construiește – am decis până la urmă să mergem tocmai ca să arătăm un minimal respect față de instituția prezidențială și față de Constituție în general”.
Întrebat dacă AUR vine la consultări cu un nume de prim-ministru, inclusiv dacă s-a discutat de Călin Georgescu ca ipotetic candidat, Dungaciu a spus:
„Noi așteptăm să vedem ce va spune președintele, noi avem candidați politici și nepolitici pe care i-am pune pe masă. Condiția noastră a fost foarte clară – nu ne putem asuma guvernarea decât în condițiile unui proiect pe care l-am schițat deja public. În linii mari, un proiect de guvernare și un candidat pe care-l decidem noi. Astea au fost condițiile noastre minimale, fundamentale.
E indiscutabil – nu votăm un guvern din care nu face parte AUR – și dacă vorbim de intrarea la guvernare, de care nu ne temem și am transmis acest mesaj – guvernarea trebuie să se bazeze pe programul nostru și pe un candidat pe care-l punem noi”.