Antena 3 CNN Externe Franța arestează trei spioni ai Rusiei la Paris. Acționau sub fațada unei organizații umanitare și lipeau afișe pe Arcul de Triumf

Franța arestează trei spioni ai Rusiei la Paris. Acționau sub fațada unei organizații umanitare și lipeau afișe pe Arcul de Triumf

A.I.
1 minut de citit Publicat la 23:59 25 Noi 2025 Modificat la 06:13 26 Noi 2025
arc de triumf paris getty
Unul dintre suspecți a fost identificat după ce a lipit afișe pro-ruse pe Arcul de Triumf. Foto: Getty Images

Trei persoane au fost inculpate şi plasate în arest la Paris în cadrul unui dublu caz de spionaj economic în favoarea Moscovei, scrie Agerpres, care citează AFP.

Sursa citată menționează că acest caz a fost instrumentat de autorități în contextul descoperirii unor afișe pro-ruse pe Arcul de Triumf din capitala franceză.

Unul dintre acuzați, Veaceslav P., cetățean rus în vârstă de 40 de ani, a fost identificat pe imaginile camerelor de supraveghere în timp ce lipea la începutul lunii septembrie postere care glorificau Rusia, a precizat Parchetul francez.

Ulterior, el i-ar fi raportat telefonic unei femei cu dublă cetățenie, franceză și rusă. 

Aceasta, la rândul său, este suspectată că ar fi abordat directori ai unor companii franceze pentru a obţine informații economice.

Anna M., născută în Rusia, se afla cel puțin de la începutul anului în atenția Direcției Generale de Securitate Internă, DGSI.

În cazul acesteia, autoritățile au documentat "acțiuni susceptibile de a prejudicia interesele fundamentale ale națiunii" și au deschis o anchetă preliminară.

O organizație umanitară pentru civilii din Donbas, nominalizată de autorități în ancheta de spionaj

În martie, cazul a ajuns la un judecător de instrucție, însărcinat cu anchetarea "conspirației cu o putere străină", infracțiune pedepsită cu 10 ani de închisoare.

A treia persoană plasată în arest este un bărbat de 63 de ani, născut în suburbiile pariziene, numit de autorități Vincent P.

Există și un al patrulea acuzat în dosar, Bernard F., 58 de ani, născut la Paris. Acesta a fost plasat sub control judiciar, fiind obligat să se prezinte la secția de poliție o dată pe săptămână și să predea actele.

În anchetă este, de asemenea, nominalizată asociația "Sud Ouest Solidarité Donbass" (SOS Donbass), condusă de Anna M. și înregistrată în septembrie 2022 la prefectura departamentului Pyrénées-Atlantiques.

Aceasta se prezenta ca o organizație de ajutor umanitar pentru civilii di regiunea ucraineană.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close