Vladimir Putin s-a întâlnit cu Ahmed al-Sharaa, noul președinte din Siria, într-o mișcare pe care experții o descriu drept o tentativă a Kremlinului de a-și păstra influența în Orientul Mijlociu, în contextul unor eșecuri tot mai mari în regiune, cel mai important fiind pierderea unui vasal important în persoana fostului dictator Assad, dat jos de la putere chiar de al-Shara.
Șeful diplomației lui Putin, Serghei Lavrov, a declarat că discuțiile au vizat viitorul bazelor militare rusești din Siria – baza navală de la Tartus și baza aeriană Hmeimim. Întâlnirea a avut loc într-un moment în care prezența Rusiei în Orientul Mijlociu este vizibil slăbită.
Rusia plănuise să găzduiască un summit Rusia–Liga Arabă pe 15 octombrie, însă, potrivit relatărilor, evenimentul a fost anulat după ce doar câțiva lideri și-au confirmat participarea. Cu două zile mai devreme, atenția lumii se îndreptase spre Egipt, unde lideri internaționali au semnat un acord de pace intermediat de SUA, care ar putea pune capăt războiului din Gaza dintre Israel și Hamas. Statul agresor nu a fost invitat la Sharm el-Sheikh.
„Această întâlnire a lui Putin cu al-Shara pare o încercare disperată de a se agăța de ceva ce pierde”, a declarat, pentru Kyiv Independent, Olli Ruohomäki, expert în Orientul Mijlociu la Institutul Finlandez pentru Afaceri Internaționale.
„Putin încearcă cu disperare să-și mențină un punct de sprijin în regiune. Siria a fost ancora lor în Mediterană”, a adăugat Ruohomäki.
Rolul Rusiei în Siria post-Assad
Intervenția militară a Rusiei din 2015 în Siria a schimbat cursul războiului civil în favoarea lui Bashar al-Assad, asigurând controlul asupra Damascului și readucând Rusia putinistă în postura de actor-cheie în regiune.
Susținută de Iran și de Hezbollah, aviația rusă a zdrobit mare parte din opoziție, iar inițiativele diplomatice precum Procesul de la Astana au consolidat poziția Rusiei.
Acea dominație s-a prăbușit, însă, în decembrie 2024, când forțele rebele conduse de Ahmed al-Sharaa – un fost luptător al-Qaeda – l-au răsturnat pe Assad într-o ofensivă fulger. Liderul sirian a fugit în Rusia, lăsând în incertitudine investițiile pe termen lung ale regimului Putin și viitorul celor două baze mediteraneene.
Al-Sharaa, cunoscut anterior sub numele de Abu Mohammad al-Jolani, conduce acum țara – a fost numit președinte în ianuarie – și a dat dovadă de pragmatism față de Rusia, în ciuda trecutului violent dintre cele două părți. În februarie, Putin a reafirmat sprijinul Rusiei pentru „unitatea, suveranitatea și stabilitatea Siriei”.
La întâlnirea din 15 octombrie, al-Sharaa a declarat că administrația sa va respecta acordurile existente cu Rusia și va explora „un nou capitol în relațiile bilaterale”.
Anna Filipi, expertă în politică a Orientului Mijlociu la Association for International Affairs, a spus că deschiderea lui al-Sharaa face parte dintr-o strategie mai amplă de normalizare a relațiilor cu marile puteri și de reconstrucție a economiei siriene distruse.
„În acest sens, pragmatismul a prevalat asupra oricăror resentimente ideologice sau istorice, atât pentru Putin, cât și pentru al-Sharaa”, a declarat Filipi pentru The Kyiv Independent.
Noul echilibru al Siriei
Trecutul lui al-Sharaa ca lider al grupării militante Hayat Tahrir al-Sham – considerată cândva organizație teroristă de ruși – face apropierea actuală cu Rusia cu atât mai remarcabilă. În 2016, Rusia promitea să „distrugă” gruparea, numind-o „o formațiune teroristă sălbatică”.
Acum, noul guvern sirian caută două lucruri esențiale din partea Rusiei: extrădarea lui Assad și claritate privind viitorul bazelor de la Tartus și Hmeimim.
Neil Quilliam, expert în problemele Orientului Mijlociu la Chatham House, a declarat că vizita lui al-Sharaa reflectă un efort pragmatic de a-și diversifica alianțele.
„Întâlnirea cu Putin se înscrie în strategia sa de a cultiva relații și de a-și asigura sprijinul unui spectru cât mai larg de țări,” a spus Quilliam pentru The Kyiv Independent. „Trimite, totodată, un mesaj clar fostului președinte (dictator - n. red.) Bashar al-Assad și celor care continuă să-l sprijine”.
Expertul a adăugat că, deși Rusia își păstrează controlul asupra bazelor sale, influența sa generală s-a diminuat considerabil.
„Nu încape îndoială că influența Rusiei a scăzut brusc, în timp ce interesele americane s-au consolidat, iar președintele Donald Trump a acordat Siriei mai multă atenție ca niciodată,” a spus el.
Al-Sharaa s-a întâlnit cu Trump în septembrie, la Adunarea Generale a ONU, după o rundă anterioară de discuții la Riad, în mai – semn al efortului său de a întreține simultan relații atât cu Statele Unite, cât și cu Rusia.
Eșecuri pentru Rusia
Slăbirea poziției Rusiei în regiune devine tot mai evidentă - pe 13 octombrie, regimul Putin a fost exclus de la summitul pentru pace de la Sharm el-Sheikh, unde peste 20 de lideri mondiali au semnat un acord de încetare a focului în Gaza, mediat de SUA.
Serghei Lavrov a confirmat, ulterior, că Rusia nu fusese invitată, iar analiștii au spus că absența subliniază declinul influenței diplomatice a Moscovei.
„Nu este o palmă peste obraz – e doar o reflectare a faptului că Rusia pur și simplu nu mai are prea multă putere în regiune,” a explicat Olli Ruohomäki. „Regiunea arabă, în special Golful Persic, este formată din aliați occidentali, aliați ai Statelor Unite… Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe Unite”.
Quilliam a descris summitul drept „piesa lui Trump”, adăugând că „nu ar fi fost niciodată un loc unde Putin să fie binevenit”.
„Rusia nu a jucat niciun rol în acordul de pace, iar Trump a dorit ca evenimentul să reunească toți liderii mondiali care îl admiră și să le ofere ocazia să-i arate aprecierea pentru eforturile sale”, a spus el.
Tentativa Rusiei de a organiza propriul summit cu statele arabe a fost anulată după ce majoritatea liderilor regionali au refuzat să participe.
„Summitul Rusia–Liga Arabă a fost complet eclipsat de reuniunea pentru pace din Gaza,” a spus Quilliam. „Toate marile state arabe au fost nevoite să arate cui îi sunt cu adevărat loiale – iar acel cineva nu a fost Putin”, a adăugat el.
Ce urmează în relația ruso-siriană
Analiștii spun că atât Putin, cât și al-Shara acționează mai degrabă din necesitate decât din parteneriat real.
„Amândoi au de câștigat dintr-o relație bună,” a explicat Filipi. „Rusia vrea să-și mențină accesul la portul naval Tartus, de la Marea Mediterană, și la baza militară Hmeimim din apropiere. Siria, la rândul ei, are nevoie de acces la energia și investițiile rusești pentru a-și susține economia devastată”.
David Butter, expert la Chatham House, a adăugat că al-Shara ar putea căuta sprijin militar și economic din partea Rusiei.
„Este posibil ca al-Sharaa să încerce să obțină arme care să permită armatei siriene să funcționeze mai eficient – nu are prea multe alte opțiuni în afară de Rusia,” a spus el. „O altă chestiune este contractul rusesc pentru tipărirea noilor bancnote siriene, dar și aprovizionarea cu combustibil și grâu”.
Ruohomäki consideră că Rusia nu își va extinde prezența militară în Siria.
„Nu cred că își vor mări prezența, dar nici nu vor fi expulzați,” a spus el. „Se concentrează pe problemele interne ale Siriei. Nu vor permite Rusiei să se implice în politica internă, așa cum se întâmpla în era Assad. Era o cu totul altă poveste, desigur”.
Ştiri video recomandate
