„Dubaiul Americii de Sud” care n-a mai fost: cum promisiunile despre „aurul alb” s-au transformat în praf în Bolivia

De mai bine de 15 ani, politicienii bolivieni promit că „aurul alb” – litiul – va scoate țara din criză. În realitate, comunitățile indigene acuză distrugerea ecosistemelor, lipsa de transparență și faptul că beneficiile economice promise nu au ajuns niciodată la ei, scrie The Guardian.

‹ ›

„Era un loc de joacă pentru noi și pentru animale”

Crescut lângă salina Uyuni, cea mai mare din lume, Franz Ali Ramos își amintește de mlaștinile de altitudine în care se juca în copilărie, în sezonul ploios.

„Era o zonă superbă de recreere pentru noi și pentru animale”, spune el.

Astăzi, pământul e crăpat și uscat. Ramos dă vina pe exploatările companiei de stat Yacimientos de Litio Bolivianos (YLB). Iar oamenii se tem că noile contracte semnate cu firme din Rusia și China vor înrăutăți situația.

„Comunitățile noastre sunt într-o stare de urgență”, avertizează Ramos, din Rio Grande, un orășel aflat la 30 km de uzina de litiu Llipi.

De la planurile lui Evo Morales la producție sub așteptări

Industria litiului a fost lansată în 2008, când președintele Evo Morales a naționalizat rezervele concentrate în salina Uyuni. Prima uzină a fost inaugurată abia în 2023, după ani de management defectuos și criza politică din 2019.

Rezultatele sunt însă departe de promisiuni: în 2024, producția a fost de doar 2.000 de tone de carbonat de litiu, departe de capacitatea anuală anunțată de 15.000 de tone.

Frustrarea a dus la semnarea unor contracte de două miliarde de dolari cu grupul rusesc Uranium One și consorțiul chinez CBC, pentru tehnologii de extracție mai rapide. Oficial, acestea ar folosi mai puțină apă dulce. Neoficial, spun criticii, cresc cantitatea de reziduuri saline.

23 de milioane de tone de „aur alb”

Un raport al US Geological Survey estimează rezervele Boliviei la 23 de milioane de tone de litiu – adică 20% din totalul mondial. Guvernul mizează că metalul, vital pentru bateriile mașinilor electrice, ar putea salva economia aflată în cea mai gravă criză din ultimele decenii.

Dar comunitățile locale nu au fost consultate.

„Orice exploatare, chiar și la scară redusă, poate altera sistemul”, atrage atenția Gonzalo Mondaca, de la organizația de mediu Cedib.

El amintește că zona depinde de acvifere fragile, neregenerabile, iar mineritul de litiu consumă de 15 ori mai multă apă decât se reface natural prin ploi.

„Dacă apa se termină, trebuie să migrăm”

În teritoriul indigen Nor Lipez, unde majoritatea populației este Quechua, oamenii trăiesc din creșterea lamelor și din cultivarea de quinoa.

„Nu am avut niciodată multă apă aici. Dacă se termină, va trebui să migrăm spre orașe”, spune Ivan Calcina, liderul Cupconl, organizația comunităților indigene din zonă.

Mulți din satul său, Culpina K, au plecat deja în Chile.

„Consultația prealabilă e importantă ca statul să ne spună cum vom fi afectați și ce ne oferă în schimb”, adaugă Calcina.

Deocamdată, YLB promite studii de impact abia după ce contractele vor fi aprobate de parlament.

„Dacă spun că proiectul nu e viabil, banii vor fi deja cheltuiți. E ca și cum ți-ai pune pantofii înaintea șosetelor – nu are niciun sens”, comentează Calcina.

Dezamăgirea „Dubaiului din America de Sud”

„Am fost foarte entuziasmați când au anunțat proiectul de industrializare, în 2008”, își amintește Donny Ali, fost lider civic în Río Grande și ex-director în Ministerul Energiei.

„Ne-au făcut să credem că vom deveni Dubaiul Americii de Sud”, adaugă el.

Realitatea? „Nu am văzut niciun cent”, spune acesta. Locurile de muncă au fost luate de oameni veniți din alte regiuni, iar comunitatea locală a rămas doar cu pierderile.

Vicunas – camelide sălbatice, al căror păr valorează mai mult decât lâna de alpaca – erau o sursă esențială de venit. După ce YLB a săpat peste 20 de puțuri, mlaștinile unde se adunau animalele s-au uscat.

„Vicunas au migrat în alte zone, departe de oameni. E o pierdere financiară și nimeni nu ne despăgubește”, spune Ali.

Turismul a suferit și el: vizitatorii nu mai pot trece prin zonele apropiate de Río Grande și trebuie să facă un ocol de 100 km până la Uyuni. Tradițiile au fost și ele afectate, după ce accesul la muntele Cerro Llipi, unde se făceau ritualuri pentru ploaie, a fost restricționat.

Între promisiuni politice și realitate

În octombrie, Bolivia își alege noul președinte. Atât candidatul de centru-dreapta Rodrigo Paz Pereira, cât și fostul președinte Jorge „Tuto” Quiroga promit că litiul va salva economia.

Dar prețurile au scăzut cu 90% în ultimii doi ani, din cauza supraproducției din China. Iar planurile de fabricare a bateriilor în Bolivia sunt criticate drept nerealiste.

„Chiar dacă am începe munca astăzi, rezultatele s-ar vedea abia peste ani”, avertizează Mondaca.

Pentru comunitățile indigene, însă, problema e una singură: supraviețuirea. „Dumnezeu să vrea ca următorul guvern să aibă mediul pe agendă”, spune, cu amărăciune, Ali Ramos.