Antena 3 CNN Externe OLAF ia în calcul o anchetă în legătură cu grupul „Patrioți pentru Europa”, al lui Le Pen, Abascal și Babis. E vizat secretarul general

OLAF ia în calcul o anchetă în legătură cu grupul „Patrioți pentru Europa”, al lui Le Pen, Abascal și Babis. E vizat secretarul general

A.I.
2 minute de citit Publicat la 11:39 29 Apr 2026 Modificat la 11:46 29 Apr 2026
le pen abascal babis
Partidele conduse de Marine Le Pen (stânga), Santiago Abascal (centru) și Andrej Babis (dreapta) fac parte din grupul Patrioți pentru Europa din Parlamentul European. Foto: Getty Images

Organismul antifraudă al Uniunii Europene, OLAF, analizează posibilitatea de a deschide o investigație împotriva secretarului general al grupului de extremă dreapta Patrioți pentru Europa din Parlamentul European, scrie Politico, citând un purtător de cuvânt al instituției.

Patrioții pentru Europa este alt treilea grup, după mărime, din cadrul legislativului european iar secretarul său general este suspectat în legătură cu utilizarea necorespunzătoare a peste 4 milioane de euro din fondurile Parlamentului.

În vara anului 2025, Departamentul financiar al forului legislativ a constatat că grupul Identitate și Democrație (ID) - între timp desființat - din care făceau parte partidele Rassemblement National (Franța, condus de Marine Le Pen), Vox (Spania, condus de Santiago Abascal) și ANO (Cehia, conduse de Andrej Babis) a cheltuit necorespunzător aproximativ 4,3 milioane de euro în perioada 2019–2024

Constatarea a declanșat o anchetă penală a Parchetului European, aflată încă în desfășurare. 

Grupul ID a fost acuzat că a încălcat regulile privind achizițiile publice atunci când a atribuit contracte pentru publicitate, managementul comunităților și servicii de tipărire.

După alegerile europene din 2024, grupul ID s-a dizolvat, cei mai mulți dintre membrii săi fiind integrați în noul grup Patrioții pentru Europa.

Transparency International a cerut OLAF să-l investigheze pe secretarul grupului Patrioți pentru Europa

Transparency International a cerut pe 24 aprilie Biroului antifraudă al UE, OLAF, să deschidă o anchetă privind deficiențele administrative în acest caz și a recomandat sancțiuni disciplinare împotriva fostului eurodeputat belgian, actual secretar general al grupului, Philip Claeys.

Transparency International insistă asupra responsabilității lui Claeys, întrucât a aprobat cheltuielile.

„OLAF poate confirma că am primit informațiile și că analizăm în prezent situația. Nu putem comenta mai mult în acest stadiu”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției.

Acesta a explicat că „abia după o evaluare inițială, OLAF decide dacă deschide sau nu o anchetă.”

Transparency International a mai arătat că OLAF ar trebui să analizeze dacă Philip Claeys „generează riscuri pentru bugetul Uniunii”, dat fiind că are în continuare control asupra fondurilor UE în calitate de secretar al grupului Patrioți pentru Europa.

Comisia pentru control bugetar a Parlamentului European a cerut recuperarea banilor de la Patrioți pentru Europa

Comisia pentru control bugetar a legislativului european a solicitat, în septembrie 2025, secretarului general al Parlamentului să recupereze fondurile de la grupul extremist.

La momentul respectiv, grupul s-a declarat victima unei „vânători de vrăjitoare” motivate politic și a insistat că Patrioți pentru Europa nu este aceeași entitate juridică cu ID, grup ale cărui conturi pentru anii financiari anteriori fuseseră deja închise.

În noiembrie 2025, conducerea Parlamentului European a anunțat că va aștepta concluziile Parchetului European (EPPO) înainte de a lua măsuri.

Însă, în condițiile în care ancheta este încă în desfășurare, plenul Parlamentului urmează să voteze un audit care îndeamnă la luarea „tuturor măsurile necesare” fără a mai aștepta investigația procurorilor. 

Grupul Patrioți pentru Europa ar putea rămâne fără bani de la Parlamentul European

Asta poate însemna inclusiv suspendarea fondurilor grupului Patrioți pentru Europa.

„Procedurile penale nu ar trebui folosite automat ca o justificare generală pentru o posibilă inacțiune”, se arată în raportul de audit.

„În acest moment, încă există incertitudine cu privire la ceea ce va face Parlamentul European în acest caz de fraudă. Vorbim despre milioane de euro din banii contribuabililor europeni. 

Ancheta ar trebui accelerată, astfel încât cei responsabili să răspundă efectiv pentru această utilizare frauduloasă a fondurilor UE”, a spus a declarat Terry Reintke, copreședintă a grupului Verzilor. „

Grupul Patrioți pentru Europa și Philip Claeys nu au răspuns solicitărilor de comentarii formulate de Politico.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close