Antena 3 CNN Externe Preşedintele Italiei refuză să accepte demisia premierului Mario Draghi

Preşedintele Italiei refuză să accepte demisia premierului Mario Draghi

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a respins, joi seară, demisia premierului Mario Draghi, cerându-i să revină în Parlament pentru a verifica dacă mai are sau nu majoritate, în ceea ce este un efort de evitare a alegerilor anticipate.

Preşedintele Italiei refuză să accepte demisia premierului Mario Draghi
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    14 Iul 2022   •   21:11

Premierul italian Mario Draghi și-a anunțat demisia după ce guvernul de la Roma și-a pierdut sprijinul partenerului de coaliție, Mişcarea 5 Stele (M5S).

„În seara asta îmi dau demisia”. Prim-ministrul Mario Draghi a anunțat acest lucru în Consiliul de Miniștri.

Explicația: "Voturile de astăzi în Parlament sunt un fapt foarte semnificativ din punct de vedere politic. Majoritatea unității naționale care a susținut acest guvern încă de la crearea sa a dispărut".

Matteo Renzi lansează un apel către Draghi: „Guvernul trebuie să meargă înainte, să fie în continuare premier: servește Italia”.

Mario Draghi, s-a deplasat joi după-amiază la Palatul prezidenţial de la Roma, în contextul în care, deşi a obţinut votul Parlamentului pentru un program de măsuri sociale, coaliţia guvernamentală de uniune naţională pare să se destrame.

Joi, 14 iulie 2022 / 21:22:05

UPDATE: Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, refuză să accepte demisia premierului Mario Draghi

ROMA (MEDIAFAX) - (Adaugă detalii)

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a respins, joi seară, demisia premierului Mario Draghi, cerându-i să revină în Parlament pentru a verifica dacă mai are sau nu majoritate, în ceea ce este un efort de evitare a alegerilor anticipate.

Preşedintele Sergio Mattarella i-a spus premierului Mario Draghi că, deocamdată, nu îi acceptă demisia şi l-a invitat să meargă în Parlament săptămâna viitoare pentru a verifica dacă mai are sau nu majoritate. "Preşedintele Republicii nu a acceptat încă demisia şi l-a invitat pe prim-ministru să meargă în Parlament pentru a evalua personal situaţia", a comunicat Palatul Quirinale, conform cotidianului Corriere della Sera.

Este vorba de o încercare a preşedintelui Italiei de a evita convocarea imediată a alegerilor anticipate. Potrivit unor surse citate de cotidianul La Repubblica, premierul Mario Draghi ar urma să meargă miercurea viitoare în Parlament. Draghi a subliniat că s-ar putea ca demisia să nu devină efectivă imediat, deoarece are unele angajamente internaţionale. Draghi trebuie să meargă în Algeria pe 18-19 iulie, pentru a semna un contract pentru importuri de gaz natural. Contractul nu poate fi semnat de un premier demisionar, astfel că demisia va intra în vigoare abia ulterior.

Mişcarea Cinci Stele (M5S, populistă), care a provocat actuala criză politică, a convocat pentru joi seară o reuniune de urgenţă, în contextul deciziei premierului Mario Draghi de a demisona.

Partidul Liga (extremă-dreapta), condus de Matteo Salvini, a cerut convocarea rapidă a alegerilor anticipate. Şi Giorgia Meloni, liderul partidului de dreapta Fraţii Italiei (FdI), a cerut convocarea alegerilor anticipate.

Alte formaţiuni politice, precum Italia Viva şi Partidul Democrat, s-au pronunţat în favoarea acordării unui nou mandat premierului Mario Draghi.

Premierul tehnocrat Mario Draghi a declarat joi seară, după consultări cu preşedintele Sergio Mattarella în contextul destrămării coaliţiei care susţinuse până acum Guvernul de uniune naţională, că a decis să demisioneze. Mario Draghi a convocat o şedinţă de guvern şi i-a anunţat pe miniştri că îşi va prezenta demisia. "În această seară, îmi voi depune demisia.

Nu mai există majoritatea de uniune naţională", a declarat Mario Draghi, conform cotidianului La Repubblica. "Încă de la primul meu discurs, cel din momentul instalării prin votul Parlamentului, eu am spus permanent că acest Executiv va merge înainte doar dacă va fi clară perspectiva de a realiza programul de guvernare pe baza căruia forţele politice au acordat încrederea.

Această abordare compactă a fost fundamentală pentru a înfrunta provocările din aceste luni. Aceste condiţii nu mai există acum", a argumentat Mario Draghi, citat de agenţia ANSA.

×
Subiecte în articol: Italia Mario Draghi Sergio Mattarella
Parteneri
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic
x close