Prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a dat demisia din fruntea Guvernului, vineri. El a scris, într-o postare pe Facebook, că nu își mai poate exercita mandatul „în acord cu principiile și convingerile” pe care le are. Demisia vine la scurt timp după scandalul MoldATSA, care a provocat un val de demisii în instituțiile statului. Munteanu a fost în funcție pentru opt luni.
„Azi îmi închei mandatul de prim-ministru. Am acceptat propunerea de a fi premier cu multă responsabilitate și cu ferma convingere că pot contribui la schimbarea lucrurilor în bine.
În momentul în care am înțeles că nu-mi mai pot exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile pe care le am, aleg să plec.
Mulțumesc tuturor colegilor, miniștri, echipa acestora și oamenilor care au muncit cu profesionalism și bună-credință.
Voi continua să-mi servesc țara din orice poziție mă voi afla, indiferent de locul în care voi trăi sau de responsabilitățile pe care le voi avea, fie în sectorul public, fie în cel privat. Cred că datoria față de țară nu este legată de o funcție, ci de angajamentul pe care îl păstrăm”, a scris el, pe Facebook.
Publicația de peste Prut, Ziarul de Gardă, a descoperit, la finalul anului trecut, că numele lui Alexandru Munteanu apare în scurgerile de date „Pandora Papers” din 2021. Numele lui Munteanu este legat de Societatea de investiții cu capital privat „4i Capital Partners Limited”, o companie offshore înregistrată în Insulele Virgine Britanice în martie 2016. Numele offshorului este aproape similar cu cel al companiei fondate de Munteanu în 2016, la Kiev, „4i Capital Partners”.
Ulterior, RISE Moldova a scris că documentele secrete ale furnizorilor de companii offshore, arată că Munteanu figurează în cinci companii din paradisul fiscal al Insulelor Virgine Britanice.
Toate aceste firme au fost gestionate de același avocat cipriot care a oferit servicii financiare și oligarhului rus Alisher Usmanov, apropiat al Kremlinului, pentru a-și proteja averea de sancțiunile occidentale.
Scandalul MoldATSA
Este scandal la vârful Republicii Moldova, după ce Președinta Maia Sandu a spus despre verișoara sa, Anastasia Taburceanu, că „nu o recunoaște” și „nu pot să-mi explic aceste lucruri”, fiind vorba despre scandalul „MoldATSA”, scrie Ziarul de Gardă. Totul a început pe 18 iunie, când aceeași publicație a realizat o investigație în care arăta că Dumitru Vangheli, șeful „MoldATSA”, a inclus informații false în CV. La două zile după publicare, au apărut informații potrivit cărora Anastasia Taburceanu, fosta responsabilă de comunicare a fostei prim-ministre Natalia Gavrilița și verișoara președintei Maia Sandu, era angajată ca purtătoare de cuvânt.
„Nu pot să dau o listă, acum, a tuturor rudelor. Unele dintre ele lucrează în instituțiile statului, cele mai multe lucrează de mult timp. Unele dintre ele lucrează în sectorul privat, iarăși, de mai mut timp. Oamenii și-au construit o carieră în timp și eu cred că marea lor majoritate sunt oameni onești și și-au câștigat și continuă să-și câștige salariul onest. Nu pot să înțeleg ce s-a întâmplat în cazul Anastasiei Taburceanu, nu o recunosc, nu pot să-mi explic aceste lucruri. Din păcate, în fiecare familie sau aproape în fiecare familie există o persoană care face câte o boroboață după care te doare capul. Regret acest lucru. (…) Eu mi-am câștigat întotdeauna salariul cinstit și acesta a fost mesajul meu pentru toți, inclusiv pentru cei din familie”, a răspuns Maia Sandu.
Anterior, Maia Sandu a declarat că nu are nicio legătură cu angajarea verișoarei sale, Anastasia Taburceanu, în funcția de purtătoare de cuvânt la MoldATSA. Ea a spus, despre salariul pe care Taburceanu îl primea, că sunt „bani nemeritați” care trebuie să fie restituiți.