Antena 3 CNN Externe Protestele din Egipt iau amploare din nou. Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă

Protestele din Egipt iau amploare din nou. Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă

Protestele din Egipt iau amploare din nou. Zeci de mii de oameni au ieşit în stradă
Sursa foto: Foto: Mediafax
09 Feb 2011   •   09:42

După o perioadă în care părea că protestele din Egipt se vor stinge, zeci de mii de oameni au ieşit din nou pe stradă, seara trecută, în marile oraşe ale ţării. Oamenii au cerut, din nou, demisia preşedintelui Mubarak.

Protestele s-au intensificat după ce Wael Ghonim, un angajat Google, care a fost arestat timp de două săptămâni în Egipt, i-a îndemnat pe oameni să nu renunţe la luptă.

 


Mitingurile au fost paşnice, dar au impresionat prin numărul mare de participanţi. Potrivit autorităţilor, au fost cele mai ample manifestaţii de la începerea revoluţiei în urmă cu două săptămâni. La marginea oraşului Cairo însă, la piramide, în fieful simpatizanţilor lui Mubarak, e linişte deplină.

Deşi protestele au afectat grav turismul din Egipt, în zona piramidelor, zonă cunoscută pentru numărul mare de susţinători ai lui Mubarak, totul pare că s-a liniştit. În ciuda sărăciei, amplificată acum şi de absenţa turiştilor, oamenii sunt liniştiţi.

Potrivit estimărilor, în fiecare zi de proteste, economia egipteană a pierdut 310 milioane de dolari.

×
Subiecte în articol: proteste egipt Hosni Mubarak arestat
Parteneri
Sondaj pentru Primăria Capitalei. Candidaţii care pierd voturi
x close