Antena 3 CNN Externe Raid israelian în Liban, împotriva unei poziţii a unei grupări palestiniene apropiate Damascului

Raid israelian în Liban, împotriva unei poziţii a unei grupări palestiniene apropiate Damascului

Raid israelian în Liban, împotriva unei poziţii a unei grupări palestiniene apropiate Damascului
de M.T.    |    23 Aug 2013   •   09:28

Un raid israelian efectuat vineri dimineaţa a vizat o poziţie a unei grupări palestiniene apropiate regimului sirian în sudul Libanului, după câteva ore de la lansarea a patru rachete către nordul Israelului, a anunţat agenţia naţională libaneză, relatează AFP, citată de Mediafax.

„Aviaţia inamică israeliană a lansat un raid vineri dimineaţa în Valea Naame, asupra unei poziţii a Frontului Popular de Eliberare a Palestinei - Comandamentul General (FPLP-GC)", precizat agenţia.

Este vorba despre o grupare condusă de către Ahmad Jibril, cunoscută pentru faptul că susţine regimul sirian al preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Un purtător de cuvânt al FPLP-CG, Ramez Moustapha, a declarat pentru AFP că „aviaţia israeliană a lansat un obuz asupra Văii Naame, fără să provoace victime sau pagube".

Moustapha a dezminţit însă orice legătură între gruparea sa şi tirul de rachete lansat împotriva israelienilor cu o zi înainte.

„FPLP-CG nu are nimic a face cu problema cu rachetele. Din contră, noi apreciem că momentul lansării acestor rachete este destul de suspect. Există semne de întrebare", a declarat Moustapha.

„Israelienii încearcă tot timpul să semene disensiuni între palestinieni şi libanezi", a adăugat el.

Anterior, armata israeliană a anunţat că forţele aeriene au efectuat un raid aerian în Liban după câteva ore de la tirul a patru rachete spre nordul Israelului, revendicat de o grupare afiliată Al-Qaida.

„IAF a ţintit un sit terorist situat între Beirut şi Saida ca răspuns la cele patru rachete lansate asupra nordului Israelului ieri", se arată într-un comunicat.

„Piloţii au spus că au atins ţinta în mod direct", se mai spune în comunicat.

×
Subiecte în articol: raid aerian Israel Liban Siria
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close