Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 494 | Zelenski a vizitat Odesa unde s-a informat cu privire la situaţia din Marea Neagră

Război în Ucraina, ziua 494 | Zelenski a vizitat Odesa unde s-a informat cu privire la situaţia din Marea Neagră

Redacția Antena 3 CNN
6 minute de citit Publicat la 20:00 02 Iul 2023 Modificat la 20:49 02 Iul 2023
profimedia-0786749993
Sursa foto: Profimedia

Cele mai importante știri din ultimele 24 de ore:

  • Volodimir Zelenski, a vizitat duminică oraşul Odesa din sudul ţări
  • Forţele aeriene ucrainene au anunţat că au doborât trei rachete de croazieră şi opt drone desfăşurate în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică de forţele ruse
  • Un bombardament rusesc a lovit duminică o zonă rezidențială din Herson
  • Rușii se pregătesc pentru un nou val de mobilizare a populației din teritoriile ocupate
  • Atac nocturn, cu drone asupra Kiervului
  • Volodimir Zelenski, a avertizat sâmbătă că persistă o „amenințare serioasă” la centrala nucleară Zaporojie
  • FSB „a primit ordin să îl ucidă” pe Evgheni Prigojin, potrivit unui lider ucrainean
  • Volodimir Zelenski a acuzat sâmbătă „anumiți” parteneri occidentali că trag de timp în ceea ce privește planurile de pregătire a piloților ucraineni pe avioane de luptă F-16
  • Generalul american Mark Milley: "Contraofensiva lansată de Ucraina va fi foarte lungă, dificilă și sângeroasă"

Update 20.00 - Companiile oligarhului rus Evgheni Prigojin cad ca spicele în urma răzmeriței mercenarilor Wagner. Oficial, își încetează activitățile. În același timp, nu este exclusă plasarea lor către alți oligarhi, o practică tipică de răzbunare a actualei conduceri de la Kremlin la adresa celor intrați în dizgrația sa.

Ministerul rus al Apărării tocmai a anulat contractul de catering cu compania Concord, deținută de oligarhul Evgheni Prigojin. Potrivit presei ruse, contractul a încetat vineri, la inițiativa Ministerului rus al Apărării.

Tot vineri, Roskomnadzor, organism de supraveghere a presei și telecomunicațiilor în Rusia, a blocat site-urile din cadrul grupului media al lui Evgheni Prigojin. Așadar, RIA FAN, Narodnîe Novosti, Ekonomika Segodnia și multe alte publicații și canale de Telegram și-au încetat activitatea.

Presa rusă susține totodată că „fabrica de troli” din Sankt Petersburg, folosită de Prigojin pentru a influenţa opinia publică din Rusia și din străinătate în sensul dorit de Putin, a fost de asemenea desfiinţată. Însă este foarte puțin probabil ca Putin și acoliții săi din Rusia să renunțe la acest mijloc de dezinformare și manipulare. Circulă deja informații că grupul media al lui Prigojin ar putea ajunge pe mâinile lui Iuri Kovalciuk, un apropiat al lui Vladimir Putin, și amantei liderului de la Kremlin, Alina Kabaeva.

Update 18.10 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vizitat duminică oraşul Odesa din sudul ţării, unde s-a întâlnit cu comandantul Marinei, care l-a informat, printre altele, despre situaţia din Marea Neagră, transmite EFE, citată de Agerpres.

"Astăzi, regiunea Odesa. Un raport al comandantului Marinei Forţelor Armate ale Ucrainei, Oleksii Neijpapa", a relatat canalul Telegram al lui Zelenski, unde a fost publicat şi un videoclip cu imagini de la întâlnire.

În cadrul reuniunii au fost abordate "multe teme importante", inclusiv situaţia operaţională din Marea Neagră, capacităţile defensive ale marinei şi strategia de dezvoltare a marinei ucrainene în timpul războiului şi pentru perioada postbelică, a precizat sursa citată.

"Am discutat rezultatele provizorii şi perspectivele de dezvoltare a programului de drone navale şi a programului de rachete", a arătat Zelenski.

Potrivit unui comunicat al biroului prezidenţial, Neijpapa l-a informat, de asemenea, pe preşedinte cu privire la progresele înregistrate în vederea creării unui corp de puşcaşi marini.

Într-un mesaj anterior, Zelenski îi felicitase pe membrii marinei ucrainene, care îşi sărbătoresc astăzi ziua profesională. "Suntem mândri de voi. Suntem tot mai puternici. Învingem", a scris el. 

Update 16.30 Forţele aeriene ucrainene au anunţat că au doborât trei rachete de croazieră şi opt drone desfăşurate în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică de forţele ruse în atacuri, dronele vizând capitala Kiev pentru prima dată după 12 zile, informează AFP.

„Toate ţintele aeriene - 8 UAV (vehicul aerian fără pilot) de atac Shahed-136/131 şi trei rachete de croazieră Kalibr - au fost distruse!”, au anunţat forţele aeriene ucrainene duminică.

„Opt Shahed (de fabricaţie iraniană) au fost lansate dinspre sud-est şi trei rachete Kalibr au fost lansate dinspre Marea Neagră”, au precizat forţele ariene ucrainene într-un comunicat.

Un bărbat a fost rănit la picior şi trei case au fost avariate de căderea de resturi de drone în regiunea Kiev, potrivit lui Ruslan Kravcenko, şeful administraţiei militare regionale Kiev.

Rusia şi-a intensificat din luna mai bombardamentele nocturne împotriva Ucrainei, cu drone explozive şi rachete, în timp ce Kievul a declanşat la începutul lui iunie contraofensiva sa mult aşteptată în zone din est şi sud ocupate de trupele ruse.

Update 14.30 - Un bombardament rusesc a lovit duminică o zonă rezidențială din Herson, rănind mai multe persoane, care au fost spitaliate, potrivit raportului administrației militare regionale de la ora 12.00.

Un bloc înalt de apartamente, o farmacie și un restaurant au fost lovite de bombardament. (Kyiv Independent)

Update 12.20 - Estimarea ucraineană a pierderilor rusești din ultima zi: 790 de soldați, 10 tancuri, 20 de alte blindate de luptă, 26 de tunuri, 22 diferite vehicule, 5 lansatoare multiple de rachete, 1 sistem antiaerian și 3 echipamente speciale.

Update 11.00 - „Lupte grele continuă în zona podului Antonivski: între apărătorii noștri și ocupanți, în această zonă se desfășoară o luptă crâncenă de contrabaterie", a declarat purtătoarea de cuvânt a Comandamentului Operațional Sud al Ucrainei, Natalia Humenyuk, într-un comunicat.

Forțele rusești răspund probabil la operațiunile ucrainene din jurul Bahmutului prin retragerea de forțe din alte părți ale Ucrainei, notează Institutul pentru Studiul Războiului.

În cazul în care întăririle rusești deja trimise la Bahmut nu sunt suficiente pentru a conserva cuceririle rusești în zonă, comandamentul rus s-ar putea confrunta cu alegeri dificile: să riște să creeze vulnerabilități grave în regiunile Herson și Lugansk sau să înceapă să retragă forțe din sudul Ucrainei.

Update 10.00 - Rușii se pregătesc pentru un nou val de mobilizare a populației din teritoriile ocupate. În Zaporojie, administrația rusă a creat 44 de „ghișee de înregistrare militară” în care toți cetățenii cu vârsta încorporării sau personalul militar în rezervă sunt înregistrați, scrie agenția Unian.

Update 9.00 - Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra Kievului, după o pauză de 12 zile, a declarat astăzi un oficial militar ucrainean.

Sistemele de apărare aeriană au distrus toate țintele aflate în apropierea lor, potrivit informațiilor preliminare.

"Un alt atac inamic asupra Kievului. În acest moment, nu există informații despre posibile victime sau pagube", a declarat Serhii Popko, un general-colonel care conduce administrația militară a Kievului, într-o postare pe canalul Telegram.

Nu au existat informații imediate cu privire la amploarea atacului.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că doreşte ca ţara sa să primească, la summitul din iulie de la Vilnius, o 'invitaţie' de a adera la NATO, transmite AFP, citat de Agerpres.

'Avem nevoie de un semnal foarte clar şi inteligibil la summitul de la Vilnius, cum că Ucraina poate deveni membru cu drepturi depline al NATO după război', le-a declarat el jurnaliştilor, în prezenţa şefului guvernului spaniol, Pedro Sanchez.

'Această invitaţie la alianţă este prima etapă, foarte concretă, care ar fi foarte importantă pentru noi', a adăugat el.

Pedro Sanchez a reafirmat sâmbătă, la Kiev, în prima zi a preşedinţiei spaniole a Consiliului UE, sprijinul Uniunii faţă de Ucraina. 

Vizita sa precede un important summit NATO, prevăzut pe 11-12 iulie la Vilnius, pentru stabilirea unei foi de parcurs pentru relaţiile viitoare între Ucraina şi Alianţă.

Comunicatul comun emis după întâlnirea de la Kiev afirmă că 'Spania îşi reiterează sprijinul pentru candidatura Ucrainei la UE, care va fi una dintre priorităţile preşedinţiei sale', şi 'susţine întărirea parteneriatului între NATO şi Ucraina, inclusiv prin crearea unui Consiliu NATO-Ucraina'

Război în Ucraina, 1 iulie | Șeful CIA a fost informat, la Kiev, despre contraofensivă și deschiderea negocierilor cu Moscova pentru încetarea focului 

Război în Ucraina, 30 iunie | Serghei Șoigu, ministrul denunțat de Wagner drept incompetent și corupt, are un palat de 18 milioane de dolari la Moscova

Război în Ucraina, 29 iunie Activista de mediu Greta Thunberg s-a întâlnit cu președintele Zelenski la Kiev

Război în Ucraina, 28 iunie Zelenski declară că Ucraina este "pe drumul spre victorie"

Război în Ucraina, 27 iunie Atac cu rachete asupra unor restaurante din Kramatorsk

×
Etichete: Război Ucraina
x close