Antena 3 CNN Externe Război în Ucraina, ziua 491 | Activista de mediu Greta Thunberg s-a întâlnit cu președintele Zelenski la Kiev

Război în Ucraina, ziua 491 | Activista de mediu Greta Thunberg s-a întâlnit cu președintele Zelenski la Kiev

Redacția Antena 3 CNN
11 minute de citit Publicat la 21:40 29 Iun 2023 Modificat la 21:50 29 Iun 2023
profimedia-0786096750
Sursa foto: Profimedia

Cele mai importante știri din ultimele 24 de ore:

  •  Activista de mediu Greta Thunberg, în vizită la Kiev
  • Zelenski spune că va participa la summitul NATO doar dacă liderii vor da dovadă de „curaj”
  • Fostul vicepreședinte american Mike Pence, vizită-surpriză la Kiev
  • Vladimir Putin este mai periculos după revolta Wagner, avertizează un lider european
  • Fiica generalului Surovikin neagă că acesta ar fi fost arestat
  • Financial Times: generalul Serghei Surovikin a fost plasat în detenție după revolta Wagner
  • Ucraina a exersat o intervenție de urgență în cazul în care Rusia aruncă în aer centrala nucleară Zaporojie
  • Rușii anunță doi morți în Donețk, după bombardamente atribuite ucrainenilor
  • Ucraina avansează pe direcțiile Melitopol, Berdiansk și Bahmut, anunță ministrul adjunct al Apărării de la Kiev
  • Operațiunile de căutare printre ruinele pizzeriei bombardate în Kramatorsk s-au încheiat. Bilanț final: 12 morți
  • Rusia deschide dosare penale împotriva a 160 de mercenari străini
  • Polonia se așteaptă ca Uniunea Europeană să o ajute să finanțeze măsuri de consolidare a frontierei
  • Vladimir Putin a făcut baie de mulțime, într-o republică rusă care a protestat împotriva războiului din Ucraina

Update 21:40 - Greta Thunberg vizitează Kievul! Tânăra activistă de mediu s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski alături de membrii Grupului internațional de lucru privind consecințele de mediu ale războiului.

Președintele ucrainean a vorbit despre consecințele catastrofale ale distrugerii barajului Kahovka, care a provocat inundații pe scară largă în regiunea Herson.

Update 20:30 - Zelenski spune că va participa la summitul NATO doar dacă liderii vor da dovadă de „curaj”

Ucraina face presiuni pentru a primi o invitație de a începe procesul de aderare la NATO la summitul alianței militare occidentale de luna viitoare.

Un consilier prezidențial a declarat acum că Volodimir Zelenski nu va participa dacă liderii nu vor da dovadă de „curaj” și nu vor da un semnal clar că procesul poate începe.

Update 19:20 Fostul vicepreședinte american Mike Pence s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-o călătorie-surpriză în Ucraina.

"Cred că America este liderul lumii libere. Venind aici ca simplu cetățean și având ocazia să văd la fața locului eroismul soldaților ucraineni (...) sunt hotărât să continui să solicit, în continuare, un sprijin american puternic pentru prietenii și aliații noștri ucraineni", a spus Pence, conform presei internaționale.

El este primul candidat republican intrat în cursa pentru nominalizarea prezidențială care se întâlnește cu Zelenski în timpul campaniei interne.

Spre deosebire de ceilalți candidați republicani, Donald Trump și Ron DeSantis, care și-au exprimat un sprijin evaziv pentru Ucraina și pentru intervenția SUA de partea acestei țări în războiul declanșat de Rusia, Pence a fost lipsit de ambiguitate.

El a spus că "nu poate exista loc în conducerea Partidului Republican pentru apologeții lui Putin".

Un sondaj Reuters/Ipsos dat publicității miercuri a arătat că între 67% și 73% dintre alegătorii americani se arată dispuși să susțină la alegerile prezidențiale de anul viitor un candidat care va continua ajutorul militar acordat Ucrainei și care susține NATO.

Update 17:39 Președintele rus Vladimir Putin a fost slăbit în autoritatea sa de rebeliunea grupului de mercenari Wagner.

Însă asta îl transformă într-un pericol mai mare, susține șeful diplomației europene, Josep Borrell.

"Un Putin slăbit reprezintă un pericol mai mare", a avertizat, joi, Borrell, la sosirea la Consiliul European de la Bruxelles, ocazie cu care a insistat asupra "riscului de instabilitate" în Rusia.

Potrivit acestuia, președintele rus procedează în prezent la "o curățenie internă", prin arestarea generalilor suspectați că ar avea legături cu revolta Wagner.

Această rebeliune a arătat că există "fisuri adânci" în sistemul creat de Putin şi "va avea consecințe pentru noi", a spus, la rândul său, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

"Este important să sporim sprijinul militar și ajutorul financiar pentru Ucraina", a pledat ea la sosirea la Bruxelles.

Update 16:41 Fiica generalului rus Serghei Surovikin respinge informațiile conform cărora acesta a fost arestat după rebeliunea mercenarilor Wagner, de la sfârșitul săptămânii trecute.

Informațiile despre reținerea generalului au venit inițial din partea unor bloggeri militari și jurnaliști din Rusia.

Ulterior, publicația britanică Financial Times, citând trei surse, a scris că generalul a fost reținut.

Însă fiica lui Surovikin, Veronika, neagă reținerea tatălui său.

Ea a declarat pentru site-ul rus "Baza" că "nu i s-a întâmplat nimic lui Surovikin", că nimeni nu l-a arestat și că acum "toată lumea este la locul de muncă".

Potrivit acesteia, generalul rus, care a fost înlocuit la comanda trupelor din Ucraina în ianuarie și era cunoscut drept un apropiat al șefului Wagner, "nu a apărut niciodată în fiecare zi în presă și nu a făcut declarații".

Anterior, soția lui Surovikin a refuzat să comenteze informațiile despre arestarea soțului său.

Ziarul american The New York Times a relatat, pe baza unor surse anonime din serviciile secrete americane, că Serghei Surovikin știa în avans despre revolta condusă de șeful Wagner, Evgheni Prigojin.

El a apărut într-un mesaj video în ziua marșului mercenarilor Wagner spre Moscova și le-a cerut să se oprească pentru a nu se ajunge  "la fratricid".

Update 15:45 Generalul Serghei Surovikin a fost pus în detenție, în urma revoltei armate a grupării de mercenari "Wagner", relatează publicația britanică Financial Times.

Plasarea în detenție a lui Surovikin a fost anunțată inițial de bloggeri militari și jurnaliști din Rusia.

Generalul, având o reputație de ofițer dur, căpătată în timpul operațiunilor ruse în Siria, s-a aflat anul trecut la comanda forțelor ruse din Ucraina, fiind înlocuit de Valeri Gherasimov, șeful Statului Major General.

Surovikin nu a mai fost văzut în public de sâmbătă, 24 iunie, ziua în care mercenarii conduși de Evgheni Prigojin au declanșat insurecția și au pornit marșul spre Moscova.

The New York Times, citând surse anonime din serviciile secrete americane, a relatat că Surovikin știa în avans despre revolta Wagner, fiind un apropiat al lui Prigojin.

Trei persoane familiarizate cu această chestiune au confirmat pentru Financial Times că Surovikin a fost reținut.

Nu este clar, momentan, dacă acest ofițer de rang înalt a fost deja acuzat pentru rolul său în complotul lui Prigojin sau dacă doar a fost reținut pentru a fi interogat.

Update 15:00 Oameni în costume antiradiații, cu măști de respirat, au decontaminat un voluntar la Zaporojie după exersarea intervenției în caz de dezastru nuclear.

Informația este transmisă, joi, de publicația britanică The Guardian, care îl citează pe corespondentul ABC News, Patrick Reevell, aflat în zonă.

Acesta a publicat pe Twitter un clip filmat în timpul exercițiului.

În imagini pot fi văzuți doi oameni în pelerine de protecție la radiații, cu măști de respirat pe față, în timp ce supun un voluntar la procedura de decontaminare.

Pe fundal se profilează mai multe persoane în costume de protecție albe, care poartă, și ele, măști de respirat cu cartușe filtrante.

Exersarea unei intervenții în caz de dezastru nuclear a fost confirmată și de Oleksandr Prokudin, guvernatorul regiunii Herson, parțial sub ocupație, ca și Zaporoije.

"Scopul evenimentului este de a coordona acțiunile tuturor serviciilor în cazul unei amenințării reale a unei situații de urgență la centrala nucleară din Zaporojie", a precizat guvernatorul.

Complexul nuclear-electric de la Zaporojie se află sub controlul forțelor rusești, în apropierea liniei frontului luptelor din sudul Ucrainei, amintește presa internațională.

AIEA, agenția ONU pentru Energie Atomică, a făcut frecvent apel la ambele părți să evite bombardamentele în apropierea centralei nucleare.

Update 14:00 Bombardamentele au ucis cel puțin două persoane și au rănit alte șapte în orașul Donețk, situat în estul țării.

Informația provine de la Alexei Kulemzin, primarul instalat în Rusia, care a atribuit tirurile forțelor ucrainene.

Potrivit primarului pro-rus, armata ucraineană ar fi bombardat orașul de 16 ori în cursul zilei de miercuri iar cinci adolescente se numără printre persoanele rănite, în timp ce mai multe blocuri de apartamente au fost avariate.

CNN precizează că poate verifica în mod independent aceste afirmații.

Update 13:00 Ministrul ucrainean adjunct al apărării, Ganna Maliar, a anunțat, joi, progrese care constau în avansuri de peste un kilometru în trei zone de pe fronturile estic şi sudic.

"Operațiunea ofensivă a forțelor noastre armate continuă în direcțiile Melitopol, Berdiansk şi Bahmut", a scris Maliar pe contul său de Telegram, dând asigurări că forțele Kievului provoacă pierderi substanțiale armatei ruse.

Potrivit acesteia, Moscova concentrează un număr tot mai mare de trupe pe frontul sudic pentru a opri ofensiva ucraineană în această zonă.

 Ministrul ucrainean a precizat că rușii au desfășurat acolo "o brigadă de pușcași marini" care se afla în provincia Herson.

Update 12:23 Bilanțul morților în urma atacului rusesc cu rachetă asupra pizzeriei din Kramatorsk a urcat la 12, au anunțat, joi, oficiali ucraineni.

Operațiunile de căutare și salvare printre ruinele clădirii bombardate s-au încheiat joi dimineață, a precizat ministrul ucrainean de Interne, Igor Klimenko. 

Între cei 12 morți se numără și trei copii. 

Miercuri, autoritățile ucrainene au anunțat că au reținut un spion GRU (serviciul de spionaj al armatei ruse), care ar fi ajutat la coordonarea tirului, trimițând un clip video cu locația trupelor Moscovei.

Ulterior, președintele Zelenski a precizat că suspectul a fost arestat.

Update 12:12 Agenția TASS transmite că Federația Rusă deschide dosare penale împotriva a "160 de mercenari din 33 de țări" diferite care operează pe front în numele forțelor ucrainene.

"Ca urmare a colaborării cu Ministerul Apărării al Federației Ruse și cu alte servicii operaționale, au fost colectate dovezi privind participarea mercenarilor din Georgia, SUA, Letonia, Suedia și alte state.

În prezent, 160 de străini din 33 de țări sunt urmăriți penal", se spune într-un raport al Comitetului de Investigații al Federației Ruse, conform sursei citate.

Update 12:00 Polonia se așteaptă ca Uniunea Europeană să o ajute să finanțeze măsuri de consolidare a frontierei sale estice, a declarat joi un ministru adjunct.

Declarația vine după ce Varșovia a anunțat o întărire a securității din cauza îngrijorărilor legate de prezența grupului Wagner în Belarus.

Întrebat joi dacă Bruxelles-ul ar trebui să ajute Varșovia să plătească pentru astfel de măsuri, ministrul adjunct de externe Paweł Jabłoński a declarat că "Polonia se așteaptă la acest lucru", relatează Reuters.

"Solidaritatea europeană înseamnă sprijinirea țărilor amenințate de destabilizare", a declarat el la radioul public. "Aceste măsuri de protecție trebuie să fie sporite".

Miercuri, liderul vicepremierului Poloniei, Jarosław Kaczyński, a declarat că țara sa crede că ar putea exista deja aproximativ 8.000 de soldați Wagner în Belarus.

Update 10:30 Imaginile momentului cu Vladimir Putin, după insurecția declanșată de Evgheni Prigojin. Preşedintele Rusiei a făcut baie de mulțime într-o republică autonomă care a protestat față de mobilizare și război.

Sunt scene neobișnuite, deoarece pentru liderul de la Kemlin, astfel de apariții sunt o raritate. Președintele le strânge mâinile oamenilor adunați în jurul său și chiar îi sărută pe obraz pe câțiva dintre ei.

Update 9:30 Președintele Volodimir Zelenski se așteaptă la un semnal politic foarte puternic la Summitul de la Vilnius.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: "Dacă Alianța vrea să fie puternică şi nu vede existența sa fără Ucraina, este corect să ne dorim să primim măcar câteva indicii privind viitorul nostru în NATO, chestiuni specifice. Cerem chestiuni specifice. Suntem un stat adecvat şi înţelegem că în timpul războiului nu putem deveni membru NATO, dar trebuie să fim siguri că, după război, vom fi."

Se discută din ce în ce mai mult de variante de negociere a păcii în Ucraina.

Președintele Volodimir Zelenski respinge din capul locului ideea de conflict înghețat.

Jens Stoltenberg, secretar general al NATO: "La summitul de la Vilnius vom agrea un pachet de asistenţă multianual şi vom ridica nivelul legăturilor politice cu Ucraina. Astfel, Ucraina va fi mai aproape de locul său de drept din NATO."

Update 08:00 Serghei Surovikin, generalul "Armaghedon" din armata rusă, ar fi fost arestat după revolta Wagner. Surovikin ar fi știut că Evgheni Prigojin va organiza insurgența de la finele săptămânii trecute.

Potrivit surselor de la Moscova, generalul "Armaghedon" s-ar afla acum în izolatorul din Lefortovo.

Nu doar Serghei Surovikin ar fi fost arestat, ci și adjunctul său.

Surovikin este fostul comandant al trupelor ruse din Ucraina și și-a căpătat și renumele "măcelarul din Siria", în urma participării la operațiunile Moscovei în această țară devastată de război civil.

Update 00:00 Ucraina vrea să-şi producă singură toate armele şi echipamentele militare în viitor, a declarat miercuri preşedintele Volodimir Zelenski. "Soldaţii noştri vor avea întotdeauna arme", a declarat Zelenski în Parlament.

Ucraina a primit până acum rachete, tancuri şi sisteme de apărare aeriană de la ţări occidentale. Ucraina va dispune de suficient armament pentru a satisface nevoile armatei, flotei, forţelor sale aeriene şi cibernetice, a mai spus Volodimir Zelenski.

Kievul a început să-şi producă propriile drone navale, a continuat el.

Liderii europeni studiază "angajamente de securitate" pentru Ucraina pe termen lung

Liderii europeni se vor angaja la summitul lor de joi şi vineri să ofere "angajamente de securitate" pentru Ucraina pe termen lung, potrivit documentului cu proiectul de concluzii ale summitului consultat miercuri de agenţia EFE.

Nu există un consens în rândul statelor membre ale UE asupra a ceea ce ar urma să fie în mod concret astfel de garanţii, dar este vorba despre un semnal politic clar de sprijin pentru Kiev, afirmă o sursă diplomatică. 

UE iniţiază astfel o dezbatere cu două săptămâni înaintea summitului NATO, unde discuţiile vor fi axate pe garanţiile de securitate şi o aderare în viitor a Ucrainei la Alianţă, aderare cerută insistent de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Război în Ucraina, 28 iunie Zelenski declară că Ucraina este "pe drumul spre victorie"

Război în Ucraina, 27 iunie Atac cu rachete asupra unor restaurante din Kramatorsk

Război în Ucraina, 26 iunie Război în Ucraina, ziua 488 | Volodimir Zelenski s-a deplasat în regiunea Doneţk, lângă frontul din estul Ucrainei

Război în Ucraina, 25 iunie Rebeliunea lui Evgheni Prigojin, considerată o acțiune fără sens de către oficialii ucraineni

Război în Ucraina, 24 iunie Rusia avertizează Occidentul să nu încerce să profite de rebeliunea grupului Wagner

×
Etichete: Război Ucraina
x close