Antena 3 CNN Externe Reacţia SUA faţă de acordul economic semnat de Rusia şi Ucraina

Reacţia SUA faţă de acordul economic semnat de Rusia şi Ucraina

Reacţia SUA faţă de acordul economic semnat de Rusia şi Ucraina
Sursa foto: Foto: Agerpres
17 Dec 2013   •   20:40
Reprezentanţii Casei Albe au declarat că acordul economic semnat între Rusia şi Ucraina nu răspunde "preocupărilor" manifestanţilor proeuropeni de la Kiev, informează AFP.

"Niciun acord între Moscova şi Kiev nu va răspunde preocupărilor exprimate în stradă, în Ucraina", a reacţionat Jay Carney, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei SUA. Oficialul a îndemnat liderii ucraineni să înceapă un dialog cu opoziţia proeuropeană.

Ucraina şi Rusia au semnat marţi un acord bilateral, în cursul vizitei la Moscova a preşedintelui ucrainean, Viktor Ianukovici. În virtutea acordului, Rusia va împrumuta Ucrainei 15 miliarde de dolari prin achiziţii de obligaţiuni emise de Ministerul Finanţelor de la Kiev, în 2013 şi 2014, şi va reduce preţul gazelor cu o treime.

Proteste de amploare au izbucnit în Ucraina după decizia Administraţiei Viktor Ianukovici de suspendare a negocierilor pentru semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană.

Citiţi şi:

Anunţul important făcut de Vladimir Putin. Ce se va întâmpla cu preţul gazelor naturale pe care Rusia le vinde Ucrainei

Ucraina va primi un împrumut de 15 miliarde de dolari din partea Rusiei. Putin: Finanţarea nu este legată de vreo condiţie


×
Subiecte în articol: Ucraina Rusia
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close