Un om de afaceri rus a solicitat autorizaţia de a înregistra marca comercială „Spiritul de la Anchorage”, o aluzie la summitul Putin-Trump, care a avut loc în august 2025 în Alaska, a relatat, miercuri, presa rusă, citată de EFE, potrivit Agerpres. Dacă se va obține înregistrarea, marca „Spiritul de la Anchorage” va fi folosită pentru o linie de parfumuri, ape de colonie și alte produse parfumate.
Cererea respectivă a fost depusă în 10 iulie la Rospatent, agenţia rusă pentru proprietate intelectuală, precizează agenţia de presă oficială rusă TASS.
Dacă marca „Spiritul de la Anchorage” va fi înregistrată, aceasta se va materializa în parfumuri, apă de colonie şi alte arome.
Vladimir Putin şi Donald Trump s-au întâlnit în Alaska în 15 august 2025, cu ocazia primei lor întâlniri la nivel înalt de la revenirea liderului republican la Casa Albă şi de la izbucnirea războiului în Ucraina.
Ulterior, partea rusă a elogiat întrevederea şi înţelegerile la care s-ar fi ajuns la Anchorage, întrucât această întâlnire a pus capăt izolării diplomatice a dictatorului rus.
Potrivit Kremlinului, „Spiritul de la Anchorage” ar fi trebuit să contribuie la normalizarea relaţiilor ruso-americane şi la căutarea unei soluţii la războiul în Ucraina.
Cu toate acestea, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat recent că „Spiritul de la Anchorage” se destramă, referindu-se la dezacorduri în rezolvarea conflictului şi la îngheţarea, începând din februarie, a negocierilor de pace.