Cu fațada sa monumentală, ornamentată cu coloane în stil roman, piedestaluri și statui uriașe, bărbați goi, cai înaripați, capete de leu și garguie, gara principală din Milano este un obiectiv turistic în sine. Acesta este un oraș care nu face lucrurile pe jumătate, emblematicul Duomo fiind cea mai mare catedrală din Italia. Însă gara merge și mai departe: este una dintre cele mai mari din Europa, scrie CNN.
Uimitoare la exterior, dar nu mai puțin spectaculoasă în interior. Călătorii intră prin accesuri monumentale, dispuse pe trei laturi, către un spațiu vast în care scări impunătoare urcă spre sala de plecări, cu podele mozaicate și pereți sculptați. Trenurile pleacă de pe cele 21 de peroane care alcătuiesc zona principală ale acestei gări magnifice, inaugurate în 1931.
Este uimitoare și elegantă, iar la începutul acestui an a oferit cadrul ideal pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026. Pe afișele răspândite prin toate colțurile clădirii stătea scris: „L’emozione di essere italiani” („Emoția de a fi italian”). Sloganul a fost proiectat chiar și pe fațada monumentală, în lumini verzi, roșii și albe, culorile drapelului național.”
Uimitoare, dar cu un trecut fascist
Totuși, clădirea reprezintă și o altă parte, mult mai întunecată, a Italiei. Mai exact, trecutul său fascist.
Nu doar că gara este una dintre cele mai cunoscute clădiri din țară finalizate în perioada fascistă. Deși proiectată într-o epocă anterioară, ea a fost „adaptată” pentru a include simboluri ale dictaturii lui Benito Mussolini, vizibile și astăzi. Sub principalele spații pentru pasageri se află un peron ascuns, care a fost folosit în scopuri cumplite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Ascuns timp de generații, Binario 21, sau Peronul 21, este zona subterană din care ocupanții naziști și colaboratorii fasciști au trimis evrei și oponenți politici către lagărele de exterminare.
Construit inițial ca spațiu pentru transportul mărfurilor, acest loc și utilizarea sa sinistră au fost ținute sub tăcere timp de decenii. Abia în 1994 cercetătorii au descoperit adevărata sa istorie. Chiar și astăzi, cei peste 320.000 de pasageri care tranzitează zilnic Stația Centrală știu foarte puțin despre trecutul șocant al gării.
În prezent, spațiul a fost transformat în Memoriale della Shoah di Milano, memorialul Holocaustului din oraș. Vizitatorii pot merge de-a lungul peroanelor secrete, pot intra în vagoanele de marfă utilizate pentru deportări și pot vedea mărturii ale supraviețuitorilor Holocaustului. Toate acestea în timp ce scrâșnetul frânelor și vuietul trenurilor răsună deasupra acestui spațiu subteran întunecat.
Un simbol al regimului
Când Milano Centrale a fost inaugurată, în 1931, Mussolini se afla într-un moment de maximă putere. Dictatorul fascist ajunsese la conducerea Italiei în 1922 și devenise tot mai popular. „Până în 1931, regimul era deja foarte consolidat”, spune Vanda Wilcox, profesor asociat de istorie europeană modernă la Universitatea John Cabot.
Construcția gării a început în 1912, după ce arhitectul Ulisse Stacchini a câștigat concursul de proiecte. El proiectase inițial o intrare monolitică, cu spații vaste și tavane înalte inspirate din arhitectura romană și egipteană antică, la care a adăugat elemente Art Deco, stil Liberty, varianta italiană a Art Nouveau, și fresce dedicate orașelor tinerei Italii unite.
Pe măsură ce regimul fascist a preluat controlul asupra proiectului, au fost adăugate simboluri specifice, precum fasciile, mănunchiuri de tije care simbolizau autoritatea în Roma antică și care au dat numele fascismului, sculptate pe fațadă. Astfel, simbolul transportului, al călătoriei și al libertății a primit o puternică tentă ideologică.
Un spațiu subteran secret
În timp ce viziunea lui Stacchini prindea contur în zonele publice și pe peroanele de la nivelul superior, la parter a fost construit un spațiu destinat transportului corespondenței. Oficiul poștal principal din Milano se afla pe o stradă laterală, iar mărfurile erau transportate către o intrare secundară a gării, unde existau două peroane dedicate.
Gara fusese proiectată ingenios pe mai multe niveluri: peroanele pentru pasageri se aflau sus, în timp ce zona poștală era ascunsă dedesubt, ferită de privirile publicului.
Aici, într-un spațiu încadrat de pereți și întunecat ca un subsol, deși situat la nivelul solului, a fost construit un sistem modern pentru acea vreme: două peroane, conectate printr-un sens giratoriu feroviar la un capăt și un lift uriaș la celălalt. Vagoanele erau încărcate pe un peron, rotite, apoi ridicate lent cu liftul până la nivelul liniilor principale, unde erau cuplate la locomotive.
Era un sistem eficient pentru transportul poștei, fără să afecteze traficul de pasageri din gara tot mai aglomerată. În timpul războiului însă, această infrastructură a fost folosită pentru deportări.
O ocupație brutală
Italia a intrat în cel de-al Doilea Război Mondial de partea Germaniei naziste pe 10 iunie 1940. Mussolini a fost înlăturat de la putere în iulie 1943, iar Italia a semnat un armistițiu cu Aliații în septembrie.
În același timp, naziștii au ocupat nordul și centrul Italiei, în timp ce trupele aliate înaintau din sud. Germanii l-au reinstalat pe Mussolini în fruntea unui stat-marionetă, Repubblica Sociale Italiana (RSI), cu sediul la Lacul Garda.
Fascismul italian era deja impregnat de antisemitism, legile rasiale introduse în 1938 îi privaseră pe evrei de numeroase drepturi civile. Însă deportările în lagărele de exterminare au început abia după ocupația nazistă.
Ajutați de RSI, germanii au organizat razii și deportări în masă pentru eliminarea populației evreiești și trimiterea opozanților politici în lagăre de muncă forțată. Dintre cei 44.500 de evrei care trăiau în Italia, 7.680 au fost uciși, potrivit Memorialului Holocaustului Yad Vashem.
Grupuri de fasciști italieni patrulau Lombardia, torturând partizani și capturând evrei, spune istoricul Colacicco. Prizonierii erau duși la SS-ul din Milano, iar apoi deportați. Se crede că civilii care lucrau deja în subsolul gării au fost obligați să ajute la aceste operațiuni. „Altfel, sistemul nu ar fi funcționat”, spune el.
Trimiși la moarte
Se crede că mii de oameni au fost trimiși spre moarte prin Binario 21. Odată cu venirea naziștilor, spațiul de aproape doi acri a fost transformat rapid dintr-un centru logistic pentru mărfuri într-un punct de deportare umană.
Totul se desfășura aproape în secret, de obicei noaptea. „Camioanele intrau în atrium”, spune Milena Santerini, vicepreședinte al Fondazione Memoriale della Shoah di Milano.
Nu doar evreii au fost deportați. Partizani, opozanți politici și muncitori care refuzau să producă muniții pentru naziști erau trimiși în lagăre precum Mauthausen, în Austria, unde mulți au murit din cauza muncii forțate.
Foarte puține documente au supraviețuit, iar niciunul dintre cei implicați în deportări nu a depus mărturie despre ceea ce s-a întâmplat sub gară, spune Colacicco.
Au fost păstrate doar listele primelor două convoaie către Auschwitz, plecate în decembrie 1943 și ianuarie 1944. Pe ele apar 774 de nume, iar doar 27 de persoane au supraviețuit.
Mii de evrei și prizonieri politici ar fi fost deportați
În total, peste 20 de convoaie au plecat din Milano Centrale. Cercetătorii cred că mii de evrei și un număr similar de prizonieri politici au fost deportați între 6 decembrie 1943 și 15 ianuarie 1945, cu puțin timp înainte ca partizanii să elibereze orașul.
Deportații erau înghesuiți în vagoane din lemn folosite anterior pentru marfă și animale. Între 60 și 80 de persoane erau forțate să intre într-un singur vagon, atât de înghesuite încât nu puteau sta jos.
„Nu existau ferestre, toalete, mâncare sau apă”, spune Santerini. „Drumul spre Auschwitz, aproximativ 1.250 de kilometri, dura șapte zile. E greu de imaginat prin ce au trecut.”
Vizitatorii memorialului pot intra astăzi în vagoane similare. Chiar și cu ușile deschise, spațiul este sufocant.
Convoaiele cu evrei mergeau direct la Auschwitz, în timp ce prizonierii politici erau trimiși la Mauthausen. „Era o diferență importantă”, spune Colacicco. „Prizonierii politici erau exploatați prin muncă forțată, în timp ce evreii erau trimiși în lagărele de exterminare pentru a fi uciși.”
Unele transporturi făceau opriri la Fossoli, un lagăr de tranzit din Emilia-Romagna, înainte de a continua spre Auschwitz. „Uneori era pentru a prelua mai mulți oameni, alteori din motive tehnice sau pentru că Auschwitz era supraaglomerat”, spune istoricul. „Era un sistem industrial și apăreau probleme logistice.”
O istorie ascunsă
Eliberarea orașului Milano, în aprilie 1945, a pus capăt deportărilor. Cei implicați au păstrat tăcerea, iar majoritatea victimelor nu s-au mai întors niciodată.
Supraviețuitorii vorbeau despre o „cavernă” sub gară și despre senzația ciudată că vagoanele erau ridicate înainte de plecare.
Una dintre cele mai importante mărturii a venit de la Liliana Segre, deportată la Auschwitz pe 30 ianuarie 1944 împreună cu tatăl ei. Avea doar 13 ani și a fost singura din familia apropiată care a supraviețuit Holocaustului. În 2018, ea a devenit senator pe viață în Italia.
În 1994, cercetătorii de la Fondazione Centro di Documentazione Ebraica Contemporanea (CDEC) au analizat mărturiile supraviețuitorilor și au realizat că deportările plecaseră dintr-un spațiu ascuns de sub Milano Centrale. Când au intrat în vechea zonă poștală și au descoperit liftul, au înțeles imediat ce găsiseră.
Zona a fost deschisă publicului în 2013 și este singurul loc de deportare nazistă păstrat intact.
”În spatele cifrelor au existat oameni reali”
Astăzi, vizitatorii intră pe același traseu folosit cândva pentru convoaie. În locul unde deportații coborau din camioane se află acum „Zidul Indiferenței”, o instalație artistică inspirată de avertismentul Lilianei Segre despre indiferența care a permis persecuțiile.
Cele două peroane originale există încă. Pe unul se află vagoane de epocă, iar celălalt este gol. Pe peretele din spate sunt proiectate numele celor 774 de oameni din primele două convoaie.
„Ne amintește că în spatele cifrelor au existat oameni reali”, spune Santerini.
Vizitatorii pot asculta mărturii, pot participa la tururi ghidate sau pot explora singuri spațiul. Pot intra în vagoane și pot merge până la platforma rotativă folosită pentru manevrarea lor. Un punct de observație oferă vedere directă spre liftul care ridica deportații către trenurile morții.
„Italienii nu și-au asumat pe deplin responsabilitatea”
Între timp, deasupra lor, sute de mii de oameni își continuă rutina zilnică. Momentele de liniște sunt întrerupte constant de zgomotul trenurilor care trec chiar deasupra memorialului.
Colacicco consideră că acest loc este esențial pentru memoria Italiei.
„Reprezintă șansa de a reflecta la propriul nostru trecut, trecutul poporului italian, pe care, după 80 de ani, l-am uitat parțial și l-am șters parțial din memorie”, spune el.
„Italienii nu și-au asumat pe deplin responsabilitatea. Dar faptul că toate acestea s-au întâmplat în capitala economică a țării este extrem de semnificativ. A fost făcut de italieni, iar responsabilitatea ne aparține.
Este important să știm că, în burta gării pe care o folosim zilnic pentru a merge la muncă sau în vacanță, există acest spațiu.”
Ştiri video recomandate
