Antena 3 CNN Externe Șefa politicii externe a UE, atac dur la Trump: „Lumea liberă are nevoie de un nou lider”

Șefa politicii externe a UE, atac dur la Trump: „Lumea liberă are nevoie de un nou lider”

Robert Kiss
1 minut de citit Publicat la 23:29 28 Feb 2025 Modificat la 23:29 28 Feb 2025
profimedia-0968370160
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas. Foto: Profimedia Images

Mesaj dur de la vârful Uniunii Europene, după schimbul de replici dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski la Casa Albă. Șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, a declarat că a devenit clar că „lumea liberă are nevoie de un nou lider”.

„Ucraina este Europa! Suntem alături de Ucraina”, a spus Kallas într-o declarație pe rețelele sociale.

„Ne vom intensifica sprijinul pentru Ucraina, astfel încât să poată continua să lupte împotriva agresorului. Astăzi, a devenit clar că lumea liberă are nevoie de un nou lider. Depinde de noi, europenii, să acceptăm această provocare”, a scris Kallas.

Liderii europeni reacționează vineri seară după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a plecat vineri de la Casa Albă fără să semneze un acord cu Donald Trump, în urma unui scandal în Biroul Oval. Președintele francez Emmanuel Macron reamintește că „există un agresor care este Rusia”, iar premierul Poloniei, Donald Tusk, le-a transmis lui Zelenski și ucrainenilor că „nu sunteți singuri”.

Și Ursula von der Leyen a transmis un mesaj pe X: „Demnitatea ta onorează curajul poporului ucrainean. Fii puternic, fii curajos, fii neînfricat. Nu ești niciodată singur, dragă președinte Volodimir Zelenski. Vom continua să lucrăm cu tine pentru o pace dreaptă și durabilă”, a scris președinta Comisiei Europene.

Același mesaj l-a transmis și Roberta Metsola, președinta Parlamentului European și Antonio Costa, președintele Consiliului.

Președintele Zelenski doar ce a vorbit la telefon cu președintele francez Macron și acum discută cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close