Antena 3 Externe Sfârşitul lumii vine în 2014, potrivit unui om de ştiinţă rus

Sfârşitul lumii vine în 2014, potrivit unui om de ştiinţă rus

de Antena3.ro    |    11 Feb 2012   •   22:31
Sfârşitul lumii vine în 2014, potrivit unui om de ştiinţă rus
Sursa foto: Foto: telegraph.co.uk

Sfârşitul lumii va veni anul viitor sau cel mai târziu în 2014. Este părerea unui om de ştiinţă rus care susţine cu tărie că de vină sunt exploziile solare din ultima perioadă care s-au intensificat. Tot din cauza acestor explozii solare ar fi apărut şi vuiete sinistre, parcă venite din cer, înregistrate de oameni în Canada, Statele Unite sau Ucraina.

Sunt scenariile apocaliptice care ar putea deveni realitate în următorii doi ani de zile şi care ar putea mătura pământul dintr-o dată. Asta susţine omul de ştiinţă, Elchin Khalilov, preşedintele Organizatiei Mondiale pentru Cooperare Ştiintifică.

"Din păcate ne aşteptăm la cataclisme majore care vor duce la pierderi de vieţi omeneşti pe scară largă. Mă gândesc chiar la o schimbare a centrelor civilizaţiilor noastre" a declarat omul de ştiinţă.

Declaraţiile sale şocante şi totodată alarmante au la bază fenomenele neobişnuite care au avut loc în ultimele luni pe mai toate continentele -  vuiete inexplicabile din cer.

Aceste fenomene au fost înregistrate pe camere video de diferiţi martori însă autenticitatea lor nu a putut fi confirmată. Profesorul Elchin Khalilov are însă teoria proprie: Creşterea bruscă a activităţii solare de la mijlocul anului trecut este de vină pentru aceste sunete neobisnuite. Iar dacă această activitate solară se va intensifica atunci anul următor va atinge apogeul care va declanşa producerea în lanţ a catastrofelor naturale - erupţii vulcanice puternice, cutremure devastatoare şi valuri tsunami.


Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close