Antena 3 CNN › Externe › „Sunt mulți oameni traumatizați la Bruxelles din cauza Brexitului”. Kaja Kallas, despre o posibilă revenire a Marii Britanii în UE

„Sunt mulți oameni traumatizați la Bruxelles din cauza Brexitului”. Kaja Kallas, despre o posibilă revenire a Marii Britanii în UE

A.N.
3 minute de citit Publicat la 16:38 02 Noi 2026 Modificat la 16:38 02 Noi 2026
agerpres_19781430
Kaja Kallas, Wes Streeting. sursa foto: Agerpres

Uniunea Europeană și Marea Britanie se reunesc pe 20 noiembrie la un summit în care ambele părți sunt de acord că e nevoie de o cooperare mai strânsă, însă rămân diferențe privind calea de urmat, scrie Euronews.

Marea Britanie ar trebui să se concentreze, pe termen scurt, pe participarea la cadrele de apărare deja existente ale UE, nu pe deschiderea unor negocieri privind revenirea în blocul comunitar, a declarat șefa diplomației europene.

Kaja Kallas a făcut aceste declarații în timpul unei întâlniri cu secretarul britanic al Apărării, Wes Streeting, în contextul în care cele două părți caută o cooperare mai strânsă înaintea summitului UE-Marea Britanie din 20 noiembrie.

Streeting a avut discuții și cu comisarul european pentru Apărare, Andrius Kubilius, urmând să se întâlnească luni seară, la Berlin, cu ministrul german al Apărării, Boris Pistorius.

Kallas a precizat că unii oficiali din UE sunt încă „traumatizați“ de negocierile dificile și adesea tensionate care au urmat deciziei Marii Britanii de a părăsi Uniunea.

Ea a susținut că relațiile ar trebui să evolueze treptat, iar ambele părți ar trebui să acorde prioritate domeniilor practice de cooperare înainte de a lua în calcul pași mai ambițioși.

„Depinde de ce vor britanicii și de un acord negociat – sunt mulți oameni traumatizați la Bruxelles din cauza Brexitului”, a spus ea.

„Aceste negocieri vor fi dificile și încă nu am ajuns acolo”, a adăugat Kallas.

„Ce cred eu că e important este că ne dorim o relație mai profundă, pentru că sunteți foarte apropiați și suntem mai puternici împreună, dar haideți să avansăm pas cu pas”, a declarat ea.

Marea Britanie rămâne angajată în explorarea unei cooperări mai strânse cu UE în domeniul apărării, a spus Streeting, deși anul trecut a ales să nu participe la programul european de împrumuturi pentru apărare SAFE (Security Action for Europe), în valoare de 150 de miliarde de euro.

Londra a refuzat să adere la program după ce nu a reușit să ajungă la o înțelegere cu Bruxelles-ul privind o taxă de intrare estimată la 4-6 miliarde de euro, despre care guvernul britanic a considerat că nu justifică investiția, potrivit unor surse britanice citate la acea vreme.

Summitul atrage o atenție deosebită după ce noul prim-ministru britanic, Andy Burnham, s-a angajat să reconstruiască relațiile cu UE, inclusiv printr-o cooperare mai strânsă în comerț, educație, energie și apărare.

Burnham a refuzat, de asemenea, să excludă negocieri privind o eventuală revenire a Marii Britanii ca membru cu drepturi depline al UE.

Totuși, deși la Bruxelles există disponibilitate pentru o integrare mai strânsă între Marea Britanie și UE și, posibil, chiar pentru discuții privind revenirea britanicilor, consensul larg este că redeschiderea negocierilor de aderare ar fi un proces de durată și ar genera dezbinare politică.

Asta mai ales având în vedere diviziunile din societatea britanică în privința Brexitului, dar și cât de anevoioasă a fost întreaga experiență pentru europeni.

Streeting a avertizat împotriva grăbirii dezbaterii privind o posibilă revenire a Marii Britanii în UE. A lăudat însă decizia „curajoasă” a lui Burnham de a redeschide discuția, având în vedere sensibilitățile politice din jurul subiectului.

El a salutat decizia premierului de a iniția o „conversație curajoasă cu Comisia Europeană, cu statele membre, dar și cu poporul britanic”.

„Nu există nicio îndoială că ieșirea din UE ne-a lovit economia și că nu suntem atât de puternici pe cât am fi putut fi”, a adăugat Streeting.

Cooperarea în domeniul apărării și sprijinul pentru Ucraina

Discuțiile de luni s-au concentrat pe agresiunea continuă a Rusiei în Europa, inclusiv pe atacurile hibride, precum și pe responsabilitatea tot mai mare a Europei în asigurarea sprijinului militar pentru Ucraina.

Cele două părți au abordat și viitorul bazei industriale de apărare a Europei, Streeting susținând că continentul are nevoie să-și extindă semnificativ capacitatea de producție.

El a avertizat însă că UE nu ar trebui să adopte o abordare protecționistă care, în cele din urmă, i-ar putea submina propriile obiective.

Comentariile sale au vizat, în parte, inițiativa industrială propusă de UE „Made in Europe”, care urmărește să acorde prioritate producătorilor europeni în sectoare importante, inclusiv în cel al apărării.

Marea Britanie nu face parte, în prezent, din această inițiativă, deoarece nu mai este membră a pieței unice europene.

„Trebuie să fim atenți” ca inițiativa „Made in Europe” „să nu degenereze într-un protecționism care se întoarce împotriva noastră”, a declarat Streeting.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close