CANDIDAȚI
Antena 3 CNN Externe Trimisul lui Putin în SUA anunță, din fața Casei Albe, "progrese" în relația cu Trump și cu războiul din Ucraina

Trimisul lui Putin în SUA anunță, din fața Casei Albe, "progrese" în relația cu Trump și cu războiul din Ucraina

A.I.
2 minute de citit Publicat la 13:26 04 Apr 2025 Modificat la 14:26 04 Apr 2025
Kirill Dmitriev conferința de presa Casa Albă
Kirill Dmitriev a susținut o conferință de presă în fața Casei Albe din Washington, DC. Foto: Hepta

Emisarul special al președintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, a declarat că s-au înregistrat progrese în negocierile cu Statele Unite, relatează Agerpres, pe baza celor transmise de agenția rusă TASS și reflectate în presa europeană.

Dmitriev s-a deplasat în SUA și a avut întâlniri pe parcursul a două zile, la Washington, cu membri ai administrației președintelui Donald Trump.

"Aş spune că astăzi şi ieri am făcut pași înainte pe un număr mare de probleme", a spus Dmitriev, joi.

Presa internațională a consemnat că aceasta a susținut o conferință de presă în fața Casei Albe.

El este primul oficial rus de rang înalt care vizitează Statele Unite de la începutul războiului din Ucraina, în februarie 2022.

Dmitriev a subliniat că relația bilaterală a fost "înghețată" timp de trei ani şi că, prin urmare, "procesul de dialog şi soluționare va dura, dar este, fără îndoială, pozitiv şi constructiv".

Emisarul Kremlinului s-a întâlnit miercuri, la Casa Albă, cu trimisul președintelui Trump pentru Orientul Mijlociu şi Rusia, Steve Witkoff.

S-a întâmplat în aceeași zi în care președintele SUA a anunțat tarife pentru majoritatea țărilor din lume, listă pe care Rusia nu figurează.

De altfel, Moscova a reacționat la planul tarifar al lui Trump, afirmând, prin vocea vicepreședintelui Consiliului de Securitate rus, Dmitri Medvedev, că așteaptă să vadă plutind pe apă "cadavrul în descompunere al economiei UE".

Trimisul lui Putin, interviu la CNN: Doar o soluție diplomatică este posibilă la războiul din Ucraina

Într-un interviu pentru CNN, Kirill Dmitriev a declarat că există o înțelegere între părți cu privire la modul de a avansa pentru a încheia un acord în legătură cu războiul din Ucraina.

"Au fost multe dezbateri în acest sens. Multe diferențe încă persistă, dar cred că există mai multe modalități de a aborda toate aceste probleme și doar o soluție diplomatică este posibilă", a spus el.

Emisarul președintelui Putin a menționat că în cadrul întâlnirilor sale cu oficialii Administrației Trump nu s-a discutat despre ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei, deși au existat speculații pe această temă în presa de peste Ocean.

Companiile americane ar fi însă binevenite să opereze în Rusia, a adăugat Dmitriev.

Potrivit presei internaționale, el este o figură-cheie în negocierile pe care guvernul SUA le poartă separat, cu Moscova și Kiev, pentru a pune capăt războiului început în februarie 2022 prin invazia rusă în Ucraina.

Dmitriev a fost sancționat de administrația Biden, alături de alți oficiali ruși, pentru invadarea Ucrainei. Administrația Trump a recurs la o derogare specială în cazul lui, pentru a-i putea permite să intre în SUA săptămâna aceasta. 

×
x close