Prințul Edward Rukidi Kijanangoma Nyabongo al II-lea, care urmează să fie încoronat rege al regatului Tooro din Uganda, este o celebritate în țara lui.
Dar ugandezii nu-l știu drept moștenitor al tronului, ci ca prezentator și redactor cu o carieră lungă la postul public de televiziune și radio.
Însă Kijanangoma, de 56 de ani, a ajuns acum el însuși în centrul atenției presei, ascensiunea lui la tronul Tooro stârnind controverse și reacții chiar și dincolo de granițele țării, potrivit BBC.
Patru regate istorice recunoscute în Uganda
Tooro este unul dintre cele patru mari regate istorice recunoscute oficial în Uganda. În ultimii 31 de ani, acesta a fost condus de regele Oyo Nyimba Kabamba Iguru Rukidi al IV-lea, cunoscut cândva drept „regele-copil”, după ce a urcat pe tron pe când era încă bebeluș.
Oyo a devenit rege în 1995, la vârsta de doar trei ani, după moartea tatălui său. La acea vreme, era cel mai tânăr monarh din lume. A domnit până când a murit luna trecută de cancer, la doar 34 de ani.
Încoronarea este o zi de sărbătoare, care implică practici tradiționale ce încep la miezul nopții. Noul rege parcurge apoi aproximativ 4 kilometri până la palatul regal oficial Karuziika, unde este încoronat.
Urmează o luptă simulată, menită să simbolizeze faptul că regalitatea nu se dobândește cu ușurință, iar apoi regele este binecuvântat de membrii clanului regal Babiito, a declarat ministrul Informației al regatului Tooro, Charles Mwanguhya, pentru podcastul BBC Focus on Africa.
El îndeplinește și alte ceremonii care simbolizează preluarea tronului, înainte de a se așeza pe tron, iar o coroană adevărată îi este așezată pe cap, pentru a marca noua sa autoritate și noua poziție de rege al Tooro.
Dar alegerea lui Kijanangoma ca rege a fost departe de a fi un proces simplu.
![]()
Edward Rukidi Kijanangoma Nyabongo al II-lea FOTO: Facebook/ Tooro Kingdom
Regele de 3 ani și disputa privind succesiunea
Potrivit tradiției, un fiu recunoscut al fostului rege ar trebui să-i succeadă. Membri apropiați ai familiei regale au declarat că Oyo a lăsat în urmă un fiu care este la vârstă fragedă și un testament cu instrucțiuni potrivit cărora copilul ar fi trebuit să fie următorul pe tron.
Însă fiul nu a fost niciodată prezentat public și nici nu a fost recunoscut de comitetul format din 21 de membri ai clanului Babiito, care aleg regele și care, în cele din urmă, l-au selectat pe Kijanangoma.
Defunctul rege Oyo nu a fost niciodată căsătorit oficial în public și se cunosc puține lucruri despre soția sa sau despre fiul lor.
Cu toate acestea, mama lui, regina Best Kemigisa, a susținut că testamentul fostului rege ar fi trebuit respectat.
Comitetul pentru succesiunea regală a ignorat însă dorințele lui, insistând că procesul de selecție s-a desfășurat în conformitate cu obiceiurile și tradițiile din Tooro.
Astfel, noul rege s-a trezit în centrul unei dispute privind succesiunea, Kemigisa și rudele sale apropiate fiind nemulțumite de rezultat.
Kemigisa a descris alegerea lui Kijanangoma drept „anunțarea unui al doilea rege”, făcută „după ce testamentul regelui Oyo a fost citit membrilor familiei regale”.
„Ca mamă, a fost extraordinar de dureros”, a spus ea, descriind faptul că sărbătorile dedicate următorului rege se desfășurau „la doar câțiva metri de locul unde se afla trupul fiului meu”.
Ulterior, regina a declarat că fiul lui Oyo, care se afla în statul american Texas, urma să se întoarcă acasă, însă acest lucru nu a mai fost posibil în contextul unei „dispute privind succesiunea, tensionate și polarizate”.
„Niciun copil nu ar trebui pus în situația în care întoarcerea în patria tatălui său ar putea însemna implicarea într-un conflict și într-o atmosferă ostilă”, a afirmat Kemigisa într-o postare pe X.
Potrivit însă ministrului Informației din regatul Tooro, fiul despre care se vorbește „nu a fost prezentat nicăieri, ceea ce înseamnă că există o acceptare tot mai mare a faptului că, oricât de trist ar fi, regele Oyo nu a lăsat în urmă un fiu”.
În timp ce regele Oyo moștenise coroana de la tatăl său, Mwanguhya a declarat pentru BBC că „tronul a trecut la o altă ramură din cadrul clanului conducător”.
Un rege trebuie să provină din clanul Babiito, mai exact din linia regelui George David Matthew Kamurasi Rukidi al III-lea, potrivit unor surse de la palatul regal.
Kijanangoma și defunctul rege Oyo sunt veri. Amândoi sunt nepoții lui Rukidi al III-lea, cel de-al 11-lea rege, sau Omukama, care a condus regatul Tooro între 1928 și 1965.
Kijanangoma s-a numărat printre mai multe persoane luate în considerare pentru această funcție, printre care și prințul George Desmond Kamurasi, care joacă fotbal pentru unul dintre cele mai cunoscute cluburi de amatori din Marea Britanie.
Potrivit comitetului pentru succesiune, căpitanul și portarul echipei South East Dons a refuzat oferta tronului, invocând alte responsabilități.
După ce a fost anunțat oficial, Kijanangoma a promis că palatul va fi deschis oamenilor și că se va concentra asupra unității și dezvoltării.
„Vă cer un singur lucru - mi-au oferit acest titlu de rege, dar nu pot munci singur, trebuie să muncesc împreună cu voi”, a spus el.
Regii tradiționali ai Ugandei nu au autoritate politică oficială, dar păstrează o influență culturală și beneficiază de o loialitate considerabilă în comunitățile pe care le conduc.
Țara are patru mari regate, dintre care cel mai mare și mai important este Buganda, situat în regiunea centrală, care include capitala Kampala.
Regatele au fost desființate în 1967, însă guvernul președintelui Yoweri Museveni le-a restaurat la începutul anilor 1990.
Guvernul a declarat că scopul era promovarea mândriei culturale și a unității naționale, însă măsura a fost interpretată și ca o modalitate de a liniști anumite comunități și de a încuraja loialitatea politică.
În contextul disputei privind succesiunea, guvernul a susținut alegerea lui Kijanangoma de către clanul Babiito. Procurorul general Sam Mayanja a declarat că regatul Tooro a primit undă verde pentru a continua cu încoronarea, întrucât nu fusese depusă nicio plângere oficială împotriva lui.
Data încoronării a fost anunțată de guvern, iar Museveni este programat să participe.
Fiul președintelui și șeful armatei, Muhoozi Kainerugaba, și-a exprimat, de asemenea, public sprijinul pentru Kijanangoma. „Să domnească mult timp”, a scris el pe X.
Însuși numele lui Kijanangoma indică originea sa regală.
Tatăl său, primul Kijanangoma, s-a născut în anul în care regele Rukidi al III-lea a devenit rege. Regele i-a dat acest nume, care înseamnă „cel care vine cu toba regală”.
Toba regalității, profețită cu două generații înainte, se întoarce acum la cel care o poartă.
Cine este Kijanangoma, noul rege
Kijanangoma s-a născut în 1970 și a crescut în casa familiei din satul Kidukuru, în Fort Portal, la aproximativ 300 de kilometri de Kampala.
A părăsit satul pentru a-și continua studiile și a absolvit Facultatea de Comunicare în Masă a prestigioasei Universități Makerere din Uganda, în 1999.
A lucrat ca prezentator și jurnalist într-o carieră care s-a întins pe mai mult de două decenii, atât în țara vecină Rwanda, cât și în Uganda, la Uganda Broadcasting Corporation.
Anii petrecuți în contact cu publicul, interacțiunile cu liderii și experiența acumulată în privința problemelor naționale în activitatea sa de jurnalist s-ar putea dovedi utile pe măsură ce se întoarce în comunitatea din care provine, de această dată în calitate de lider al acesteia.
După ce a fost numit rege, Kijanangoma a declarat că va folosi relațiile pe care și le-a construit în cei 21 de ani de activitate ca jurnalist „pentru a obține lucruri bune pentru oamenii noștri”.
Mama lui, Assimwe Yusta Kijanangoma, este convinsă că fiul ei este bine pregătit pentru noul său rol. Ea spune că educația lui a fost profund ancorată în tradiție.
„L-am crescut cu adevărat cu învățăturile vechiului regat – cu nuiaua, cu instrucțiuni și mustrări. Râd împreună cu el, iar alteori îl cert”, a declarat ea pentru BBC.
„Eddy este bine-crescut, nu se bate și nu țipă; chiar și atunci când este nedreptățit, spune câteva cuvinte și nu insistă prea mult asupra problemei”, a mai spus ea.
Este fericită pentru fiul ei, deși recunoaște că are sentimente contradictorii, mai ales pentru că fiul său preia tronul după moartea unui „om măreț”.