Antena 3 CNN › Externe › Mapamond › Un angajat a primit din greșeală 620.000 de dolari. A fost plătit pentru ore suplimentare pe care nu le făcuse

Un angajat a primit din greșeală 620.000 de dolari. A fost plătit pentru ore suplimentare pe care nu le făcuse

R.M.
1 minut de citit Publicat la 11:33 29 Sep 2026 Modificat la 11:33 29 Sep 2026
bancnote euro bani
Plata a fost rezultatul unei erori administrative. Sursa foto: Getty Images

Un angajat al transportului public din Atlanta a primit din greșeală 620.000 de dolari în luna aprilie a acestui an, după ce în contul său au fost trecute ore suplimentare pe care nu le efectuase. Câteva luni mai târziu, banii nu au fost returnați, astfel că angajatul a fost dat în judecată de autoritatea de transport, scrie Fox Carolina.

Angajatul lucra la curățenia stațiilor de tren, iar în urmă cu câteva luni a avut parte de o surpriză. În contul său a fost virată suma de 620.000 de dolari pentru plata salariului și a orelor suplimentare.

Metropolitan Atlanta Rapid Transit Authority (MARTA) a transmis ulterior că plata a fost rezultatul unei erori administrative.

Angajatorul a descoperit eroarea abia în luna iulie. MARTA a încercat ulterior să recupereze banii și a discutat cu angajatul pentru a rezolva situația fără să ajungă în instanță.

Însă, cum banii nu au fost returnați, autoritatea de transport a deschis un proces civil pentru recuperarea sumei.

„Sperăm să ajungem rapid la o soluție”, a transmis un purtător de cuvânt al MARTA.

Potrivit autorității, atât angajatul care a primit banii, cât și persoana responsabilă în efectuarea plății nu mai lucrează în prezent pentru companie.

Caz neobișnuit pentru un avocat

Situația este una neobișnuită chiar și pentru specialiștii în dreptul muncii. Charles Bridgers, avocat din Atlanta, a declarat că nu a mai întâlnit un caz în care o eroare de plată să implice o sumă atât de mare.

El a mai precizat că angajatul ar putea fi cercetat și penal pentru furt.

„Nu i-au furat, dar, păstrându-i, rețin ceva ce nu le aparține, iar legea permite recuperarea sumei respective”, a mai spus avocatul.

Bridgers a afirmat că angajații au obligația morală și legală de a semnala situația atunci când observă că au fost plătiți în mod necorespunzător. El a spus că problema acum este recuperarea banilor.

 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close