Un angajat al unui magazin de telefoane a fost concediat la trei zile după ce a informat conducerea companiei că managerul își acorda bonusuri ilegal. A contestat în instanță decizia și a primit despăgubiri de aproape 11.000 de euro.
Denes Jorge a obținut despăgubirile în urma unei plângeri depuse în baza Legii privind concedierile abuzive din 1977 împotriva fostului său angajator, Anjnj Limited, care operează sub numele IT Star.
Jorge a lucrat între 18 august 2024 și 5 septembrie 2025 ca asistent de vânzări, plătit cu salariul minim, la magazinul companiei din Dún Laoghaire, unul dintre cele șase magazine ale lanțului, a informat Workplace Relations Commission (WRC), scrie The Irish Time.
În plângerea sa, Jorge a scris că, cu aproximativ o lună înainte de concediere, managerul magazinului a angajat un nou salariat și a început să întârzie. Jorge a declarat că a fost "lăsat să deschidă și să conducă magazinul în fiecare dimineață", în timp ce managerul ajungea abia la 12:30 sau 13:00.
Volumul de muncă și responsabilitățile erau "excesive" și "cu mult peste atribuțiile unui asistent de vânzări", a scris acesta în plângere. "În practică, munceam mai mult decât managerul însuși", a afirmat Jorge.
Pe 25 august 2025, el s-a plâns directorului companiei, Arthur Muzzi, prin WhatsApp, cu privire la situație și a semnalat, de asemenea, ceea ce considera a fi o "practică neregulamentară" a managerului magazinului.
Managerul, a scris Jorge, "vindea huse pentru telefoane, dar înregistra aceste vânzări în sistem drept reparații, obținând astfel pentru el bonusul de mentenanță". "Am considerat că această practică este necorespunzătoare și posibil ilegală și am simțit că era de datoria mea să o raportez", a scris Jorge.
Trei zile mai târziu, acesta a primit o scrisoare prin care era informat că raporturile sale de muncă încetează pe motiv de desființare a postului, cu un preaviz de o săptămână, a consemnat tribunalul. În scrisoarea de concediere din 28 august 2025, compania a invocat o "criză financiară în desfășurare" și a precizat că era necesară restructurarea afacerii și reducerea costurilor cu forța de muncă.
Compania a susținut că managerul direct al lui Jorge discutase cu acesta, în august 2025, despre viitorul magazinului, lucru pe care Jorge l-a negat.
Compania, reprezentată la audierea WRC din iulie anul acesta de directorul Arthur Martins, a respins "orice caracter incorect" al concedierii și orice legătură între aceasta și plângerea formulată de Jorge cu privire la managerul său.
Instanța a admis plângerea lui Jorge, într-o decizie publicată luni, și i-a acordat despăgubiri de 10.800 de euro, echivalentul pierderilor salariale pentru 20 de săptămâni.
În decizie scrie că avertizarea transmisă de Jorge directorului companiei prin WhatsApp "avea toate caracteristicile unei divulgări protejate". Reclamantul "și-a asumat un risc personal semnificativ atunci când a făcut acuzații la adresa managerului său direct. În orice organizație administrată corespunzător, astfel de preocupări ar fi trebuit, în mod normal, să declanșeze o investigație adecvată".