Partidul britanic populist de dreapta Reform UK, aflat în opoziţie, dar care conduce în sondaje, a anunţat marţi un plan de abrogare a unor părţi din legislaţia privind drepturile omului pentru a permite expulzarea în masă a migranţilor ilegali. Liderul formațiunii a spus că Regatul Unit este „invadat” și a avertizat că vor exista „tulburări sociale majore” în națiune din cauza migraţiei scăpate de sub control, relatează Agerpres.
Liderul formaţiunii Reform UK, Nigel Farage, cunoscut pentru campania sa intensă în favoarea Brexitului, a declarat că, dacă ajunge la putere, va retrage Regatul Unit din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), va abroga Legea Drepturilor Omului şi va denunţa o serie de alte tratate internaţionale care au fost folosite pentru a bloca expulzarea forţată a solicitanţilor de azil.
„Nu suntem departe de tulburări sociale majore. Aceasta este o invazie, întrucât aceşti bărbaţi tineri pătrund ilegal în ţara noastră, a avertizat Farage la o conferinţă de presă.”, a adăugat el.
Reacţia lui Farage vine pe fondul protestelor susţinute din ultimele săptămâni în faţa hotelurilor unde sunt găzduiţi solicitanţi de azil, după ce unii migranţi au fost acuzaţi de agresiuni sexuale.
Farage vrea să expuleze 600.000 de migranți
Sondajele de opinie arată că imigraţia a devenit principala preocupare a alegătorilor britanici, în urma economiei.
Partidul Reform UK, care are numai patru membri în Parlament, dar conduce în toate sondajele privind intenţiile de vot, pune o presiune tot mai mare asupra premierului laburist Keir Starmer pentru a aborda această problemă.
Regatul Unit a primit anul trecut un număr record de 108.100 de solicitanţi de azil, cu circa 20% mai mulţi decât în anul anterior. Majoritatea migranţilor provin din Pakistan, Afganistan, Iran şi Bangladesh.
Tot mai mulţi migranţi clandestini debarcă în Regatul Unit după ce traversează Canalul Mânecii cu ambarcaţiuni de mici dimensiuni. Planul prezentat marţi de Farage preconizează expulzarea a circa 600.000 de migranţi.