Antena 3 CNN Life Oameni Cum folosești masca de păr. Ghidul tău pas cu pas

Cum folosești masca de păr. Ghidul tău pas cu pas

Părul are nevoie de atenție și îngrijire. Un păr sănătos este unul frumos și este destul de complicat, în zilele noastre, să îți alegi produsele potrivite, mai ales dacă nu știi exact ce nevoi ai.

Cum folosești masca de păr. Ghidul tău pas cu pas
Sursa foto: Unsplash.com
de Georgiana Adam    |    06 Ian 2022   •   14:52

Indiferent de sezon, trebuie să îți protejezi podoaba capilară, iar măștile de păr sunt una dintre soluțiile cele mai la îndemână, dacă știi ce să cumperi și cum să le utilizezi.

Dacă știi ce tip de păr ai și care sunt nevoile tale, atunci îți poți alege masca în funcție de mai multe criterii. Ține cont de recomandările specialiștilor, de brandul preferat dar și de pret masca de par, atunci când faci o astfel de achiziție.

1. Ce este o mască de păr

Masca de păr este versiunea mai concentrată a balsamului. Așadar, e suficient să ai acasă doar unul dintre aceste produse. Ingredientele din măștile de păr sunt mai concentrate, de aceea și efectul asupra firelor de păr este mult mai intens, chiar dacă timpul de acționare este mai mare decât cel al balsamului. Vei vedea că așteptarea merită.

2. Spală-te corect pe cap

Înainte de a folosi o mască de păr, asigură-te că ai părul foarte curat. Înainte de a aplica șamponul, udă-ți părul foarte bine. Toarnă-ți șampon în palmă și începe să îl folosești de la rădăcină spre vârfuri, masând ușor scalpul, apoi coborând până la vârfuri. Clătește bine, până când apa este limpede. Dacă e cazul, repetă procedura.

3. Șterge-ți părul cu un prosop din bumbac

Masca se aplică pe un păr umed. Așadar, cu blândețe, acoperă-ți părul cu un prosop din bumbac foarte absorbant. Nu maltrata părul prin frecare, ci ai puțină răbdare să se absoarbă excesul de apă.

4. Fă-ți cărări și împarte-ți părul în secțiuni

Este necesar ca masca de păr să fie aplicată uniform pe toată lungimea părului. Dacă ai părul scurt, e simplu. Dacă ai părul mediu sau lung, împarte-l în patru părți egale, ca să îți fie mai ușor atunci când aplici produsul.

5. Cum aplici masca de păr

Odată ce ai totul pregătit, e momentul să îți aplici singură masca de păr. Înainte de toate, citește instrucțiunile de folosire de pe ambalaj și urmează-le ca atare.

Masca de păr se folosește îndeosebi de la jumătatea lungimii părului înspre vârfuri sau doar pe vârfuri, după recomandări. Utilizează doar o cantitate mică de produs, cât să acopere toate firele de păr.

6. Lasă masca să își facă treaba

Dacă tot ai citit cum se folosește, lasă masca să acționeze cât timp e indicat pe ambalaj. Maximum zece minute ar trebui să fie suficient. În timpul ăsta, poți să vezi ce îți mai fac prietenii virtuali sau să alegi un film bun de vizionat mai târziu. Ce e important de reținut este să nu te piepteni cât timp ai masca pe păr.

7. Clătește-te cât e nevoie

Ingredientele din masca de păr sunt dintre cele mai concentrate, oferind părului tău hidratarea atât de necesară. Este nevoie să te clătești corect, astfel încât să nu rămână reziduuri care să afecteze firele de păr, să nu le încurce, să nu le îmbâcsească.

Se știe că părul resimte fiecare factor de stres din exterior și că eliberarea greutăților acumulate peste zi se poate face cu un ritual corespunzător de îngrijire, într-un mediu familiar, cum ar fi propria ta casă.

Fie că ai părul gras, uscat sau deteriorat, creț sau vopsit, poți urma cu încredere pașii recomandați în acest ghid. Masca de păr se aplică o dată, maximum de două ori pe săptămână și se alege în funcție de tipul de păr, de preț, de recomandările făcute, dar și de brandul preferat. Important e să te simți bine în pielea ta de fiecare dată când o folosești.

×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close