Dan Voiculescu, despre preocupările românilor la început de 2016: Copiii lui Borcea și cărțile mele

11 Ian 2016   •   16:55
Dan Voiculescu, despre preocupările românilor la început de 2016: Copiii lui Borcea și cărțile mele

Dan Voiculescu observă într-o postare pe blogul personal că opinia publică este preocupată în acest început de an de două mari subiecte: câți copii are Borcea și câte cărți a scris Voiculescu. Profesorul Voiculescu a explicat că nu se va opri din scris, mai ales n condițiile în care tratează subiecte din zona economiei, pe care a predat-o timp de 15 ani la Academia de Studii Economice. Redăm postarea integral:


Observ ca opinia publica e preocupată, la început de an, de două mari subiecte: câți copii are Borcea și câte cărți a scris Voiculescu. Mi se reproșează că sunt prolific, că am scris zece cărți. Cu toată modestia, nu mă voi opri aici.

Aș fi înțeles să stârnesc asemenea reacții dacă scriam despre turboreactoare. Se întâmplă însă ca toate aceste cărți să trateze subiecte care se subscriu disciplinei economiei, pe care, de altfel, am avut plăcerea să o predau la ASE timp de 15 ani.

Pentru opinia publică, vreau să clarific:

Da, am timp. Evident, nu dispuneam de același timp înainte, drept pentru care îi enervez pe unii cu aceste volume, motiv de a-și exersa cunoștințele de matematică elementară, făcând calcule cu privire la presupuse date de eliberare.

Da, atâta vreme cât există o lege în vigoare, nu cred că fac nimic ilegal.

Da, scriu. Scrisul nu mi-e străin. Am mai scris vreo 20 de cărți înainte, pe subiecte de macroeconomie.

Da, ASE-ul a considerat de cuviință să aibă un curs propus de mine, pe care l-am susținut timp de 15 ani. ASE este, de altfel, ultima instituție care figurează pe cartea mea de muncă – amatorii de senzații tari o pot găsi aici .

Vă mulțumesc pentru preocuparea pe care o arătați pentru lucrările mele, precum și pentru promovarea nesperata pe care o faceți atât acestora, căt și mie personal. Vă asigur că vă voi ține la curent cu următoarele apariții, chiar aici, pe blog. Stay tuned!

P.S. Cine dorește să cumpere cărțile mele, le găsește pe elefant.ro.

Parteneri
x close