Antena 3 CNN Life Oameni Doi adolescenţi norvegieni au returnat o geantă plină cu bani

Doi adolescenţi norvegieni au returnat o geantă plină cu bani

Doi adolescenţi norvegieni au returnat o geantă plină cu bani
de G.C.P    |    12 Apr 2013   •   12:53

Doi adolescenţi norvegieni au returnat 467.200 de coroane (62.000 euro), sumă care fusese uitată de un pensionar în tren.

Cei doi tineri au găsit comoara miercuri seară, într-un tren care de-abia plecase din gara centrală din Oslo, relatează presa norvegiană, preluată de AFP.

"Când am deschis geanta, am văzut multe teancuri de bancnote. Primul lucru care mi-a trecut prin cap a fost să sun la Poliţie", spune Bendik, puştiul de 16 ani, primul care a observat bagajul uitat pe o banchetă.

După ce au cercetat conţinutul valizei, cei doi buni samariteni au găsit paşaportul proprietarului, un bătrân trecut de 70 de ani.
Surse din poliţie au declarat că s-a luat legătura cu acesta şi este aşteptat să-şi recupereze mica avere. Onestitatea tinerilor a fost lăudată de poliţişti, dar nu se ştie dacă ei vor fi recompensaţi pentru fapta lor.

×

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
x close