Antena 3 CNN Life Oameni Modalități de a moderniza simplu casa părinților de la țară

Modalități de a moderniza simplu casa părinților de la țară

Odată cu începutul sezonului rece și apropierea sărbătorilor, se naște și un sentiment de nevoie de apartenență, de regăsire a rădăcinilor. Casa de la țară a părinților sau cea a bunicilor este un sanctuar în care se întoarce întreaga familie în preajma sărbătorilor de iarnă.

Modalități de a moderniza simplu casa părinților de la țară
Sursa foto: Pexels.com
de Georgiana Adam    |    21 Dec 2021   •   13:16

De asemenea, poate te-ai gândit să o pregătești pentru ca întreaga familie să viziteze aceste zone mai des. Acest lucru implică un proces de modernizare a locuinței, pentru a facilita accesul la utilitățile cu care sunt obișnuiți toți membrii familiei.

Iată câțiva pași prin care poți face acest lucru și ce modificări să aduci locuinței de la țară:

Instalează o centrală

Principala dificultate cu care te lovești când locuiești la țară este lipsa unei centrale. Deoarece o mare parte dintre gospodăriile de la țară nu sunt racordate la un sistem public de gaz, oamenii trebuie să găsească soluții alternative.

Din fericire, poți alege din gama de centrale pe lemne, pentru a te bucura de una dintre cele mai importante utilități de care ai nevoie în orice casă.

Centrala pe lemne este potrivită pentru o locuință în care se folosesc deja materii prime precum lemnul sau cărbunele. Aceasta este avantajoasă și datorită duratei lungi de viață și siguranței pe care o oferă utilizatorilor.

Schimbă decorul și amenajarea

Adesea, cele mai mici schimbări au un efect resimțit pe un plan mai larg. Casa de la țară trebuie să păstreze specificul tradițional, rustic, dar, dacă vrei să creezi un decor primitor pentru generațiile mai tinere sau în care să aduci o doză de stil contemporan, va fi nevoie de câteva schimbări.

Începe cu straturi noi de vopsea și alege-le pe cele de calitate, cu putere împotriva umezelii și calități antibacteriene. În acest fel, poți combina utilul cu plăcutul și să oferi, cu adevărat, un aer nou fiecărei încăperi din casă.

Dacă mobilierul este foarte vechi, dar poate fi restaurat, discută cu un specialist în acest domeniu, pentru a salva piesele pline de istorie din casa de la țară.

În caz contrar, optează pentru mobilier nou, cu aspect de lemn natural sau chiar din lemn masiv. Nu exclude nici vizitele la târguri sau la magazinele de antichități, unde poți găsi piese impresionante, potrivite pentru un decor creativ.

Repară, înlocuiește, instalează

O casă veche de la țară poate presupune un proces mai lung de reparații. De la acoperișul care trebuie inspectat și reparat la instalarea unui strat de izolație interioară sau exterioară, pentru cât mai mult confort, toate acestea sunt necesare, dacă vrei să transformi casa părinților sau a bunicilor.

Aceasta va supraviețui testului timpului, dacă optezi pentru materiale de calitate și potrivite nevoilor celor care vor locui, chiar și temporar, în casă.

Schimbă parchetul, instalează gresie și faianță în baie și bucătărie, pentru ca activitățile care presupun umezeală să fie întreprinse în siguranță în aceste încăperi.

Schimbarea geamurilor este, de asemenea, un pas important, deoarece prin cele vechi se pierde semnificativ mai multă căldură, iar termopanele sunt o investiție necesară în orice locuință.

Chiar dacă nu faci schimbări majore, atenția pe care o oferi detaliilor necesare în casa de la țară va face diferența și te va ajuta să te bucuri de un loc în care te retragi când ai nevoie de liniște, fără compromisuri.

Casa de la țară a bunicilor sau a părinților este o bijuterie de care poți avea grijă, cu câteva eforturi. Investițiile de calitate îți vor aduce satisfacție pe termen lung. Așadar, profită de soluțiile care aduc rezolvare oricărei situații.

×
Parteneri
Urgie la Vâlcăneşti, în Prahova. Oamenii, blocaţi în case!
x close