Pentru cei mai mulţi, viaţa trece îmbarcată într-un tren de mare viteză - nu se mai opreşte în staţii, nu mai verifică starea şinelor, ci doar aleargă fără încetare către un punct terminus.
Căutăm confortul, liniştea, căldura unui cămin, a unui loc de muncă, iar după aceea ne oprim şi ne mulţumim cu ce avem. Însă marii oameni ai lumii, care s-au ridicat deasupra tuturor nu au fost niciodată mulţumiţi de condiţia lor. Au căutat întotdeauna mult, mai mult, tot mai mult, până când au ajuns în vârful piramidei.
Povestea Terezinhei Guilhermina este năucitoare. S-a născut într-un sat din Brazilia, în 1978, mama ei murind pe când ea avea numai nouă ani. Familia ei era atât de săracă, încât ea împreună cu fraţii ei trebuiau să scormonească prin gunoaie pentru a avea ce pune pe masă.
Terezinha a fost bolnavă de o maladie degenerativă care a lăsat-o oarbă complet. Dacă ne-am opri aici, am crede că povestea este cea a unui om sortit eşecului.
Însă ea a dovedit că are ambiţia de a-şi depăşi propria ei condiţie. A profitat de şansa oferită de consiliul local persoanelor cu dizabilităţi - cei care doreau se puteau înscrie la cursuri de atletism sau de înot.
Pentru că nu avea nici cu ce să se încalţe, Terezinha a ales în primă fază înotul. Apoi, văzându-i dorinţa şi pasiunea pentru alergat, una din surorile mai mari ale Terezinhei i-a oferit perechea ei de adidaşi.
Brazilianca era atât de bună, încât s-a făcut remarcată imediat. A câştigat în primă fază un concurs organizat pe străzile satului, şi cu suma de bani primită şi-a cumpărat un borcan de iaurt la care visase toată copilăria ei.
Apoi lucrurile au evoluat uimitor. Acum Terezinha Guilhermina se poate lăuda cu două medalii olimpice de aur, două medalii olimpice de bronz şi una de argint.
