Antena 3 CNN Life Oameni Un călugăr spaniol şi-a construit singur propria lui catedrală (VIDEO)

Un călugăr spaniol şi-a construit singur propria lui catedrală (VIDEO)

Un călugăr spaniol şi-a construit singur propria lui catedrală (VIDEO)
03 Feb 2015   •   15:09

O catedrală care pare neterminată se ridică pe o stradă din orăşelul Mejorada del Campo din Spania. Vă vine să credeţi sau nu, structura impresionantă a fost proiectată şi construită de un singur om, Justo Gallego Martinez, un fost călugăr trappist, care şi-a dedicat mare parte din viaţă în clădirea acestui simbol al iubirii şi credinţei în Dumnezeu.

În vârstă de 89 de ani, Gallego a început lucrările, la ceea ce acum localnici numesc "Catedrala lui Don Justo, în 1963.
Majoritatea materialelor folosite sunt reciclabile, dar a beneficiat şi de mici donaţii din partea firmelor de construcţii din regiune.

Cu o clopotniţă impresionantă, mai multe bolţi uriaşe cu ferestre vitralii, o criptă şi alte arcade somptuoase, catedarala este o structură imensă şi complexă, care se întinde pe o suprafaţă de 2300 de metri pătraţi.

Când a început proiectul, Gallego nu avea nicio specializare în arhitectură sau construcţii.
Un om profund religios, el a păşit prima oară într-o mănăstire la vârsta de 20 de ani, dar recent după aceea s-a îmbolnăvit de tuberculoză.
Din cauza bolii sale, a fost exclus din lăcaşul de cult înainte de a fi hirotonisit.
Atunci şi-a dat seama că ridicarea unei catedrale măreţe este unicul său scop în viaţă şi aşa va fi mai aproape de Dumnezeu.
De menţionat că pământul de sub construcţie a fost primit moştenire de la mama sa.

 

Gallego este de părere că omul poate crea lucruri uimitoare dacă are un ideal şi luptă pentru împlinirea lui.
El explică că designul caterdralei este inspirat din imaginile văzute în cărţi sau revistele religioase.

În ultima perioadă, bătrânul călugăr a început să fie ajutat de prieteni şi voluntari locali, care spun că au fost impresionaţi de tot ce a făcut el până acum.

Autorizaţia de construcţie şi planurile urbanistice nu au fost obţinute vreodată, aşa că această catedrală nu va putea fi folosită pentru oficierea unor slujbe religioase.
Cu toate acestea, bâtrănul nu s-a lăsat niciodată descurajat pentru a îşi vedea visul cu ochii.

×
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close