O reușită extraordinară deschide orizonturi noi în studiul vieții preistorice de pe Pământ și dă speranțe oamenilor de știință că vor putea afla mai multe informații despre dinozauri. Cercetători de la universități și institute din Danemarca, Canada, Marea Britanie și SUA au reușit să recupereze proteine antice dintr-un dinte fosilizat de rinocer, vechi de 24 de milioane de ani. Eșantioanele recuperate sunt de 10 ori mai vechi decât orice ADN antic cunoscut până acum, relatează CNN.
Dintele, vechi de 24 de milioane de ani și descoperit în Arctica canadiană, ar putea rescrie istoria vieții pe Pământ. Folosind acest eșantion, cercetătorii au analizat cea mai veche secvență detaliată de proteine înregistrată vreodată.
„Smalțul este atât de dur încât protejează aceste proteine pe parcursul timpului geologic. Este, practic, ca un seif. Ceea ce am făcut noi a fost să descuiem acest seif, cel puțin în cazul acestui fosil.”, a explicat dr. Ryan Sinclair Paterson, cercetător postdoctoral la Globe Institute din cadrul Universității din Copenhaga, Danemarca, care a condus cercetarea canadiană.
Studiul ADN-ului antic conservat în oase, fosile și sol a revoluționat arheologia, dezvăluind informații prețioase privind imperii dispărute, clanuri misterioase, creaturi din epoca glaciară și specii umane necunoscute anterior.
Proteinele antice promit o revoluție similară, în special pentru fosilele vechi de milioane de ani, care sunt dincolo de limita cronologică a ADN-ului antic.
Un „seif” natural a păstrat proteine vechi de milioane de ani
Studiul, publicat pe 9 iulie în revista științifică Nature, evidențiază potențialul uriaș al domeniului numit paleoproteomică.
Proteinele, formate din secvențe de aminoacizi, sunt mai robuste decât ADN-ul, care este o moleculă fragilă și se degradează ușor. Deși proteinele conțin mai puțină informație, ele pot ajuta la determinarea istoriei evolutive, dietei și, uneori, chiar a sexului unui specimen.
„Următorul pas e să demonstrăm că nu a fost doar o mostră, că nu a fost o chestiune de noroc. Dar, potențial, există un domeniu vast de cercetare care ar putea fi aprofundat și, dacă îl ducem mai departe… poate că vom putea chiar începe să investigăm dinozaurii”, a explicat co-autorul studiului, dr. Enrico Cappellini, profesor la Globe Institute din Copenhaga, care a dezvoltat metode pentru extragerea proteinelor din fosile.
Dr. Evan Saitta, paleontolog și cercetător asociat la Field Museum of Natural History din Chicago, a declarat că este „șocant” să găsești proteine conservate în fosile aflate la latitudini tropicale și a subliniat că rezultatele trebuie replicate. Se credea anterior că temperaturile reci sunt necesare pentru a încetini degradarea proteinelor.
„Dacă rezultatul este real... ar trebui să fie foarte ușor de reprodus. Ar trebui să putem merge în diverse situri fosilifere din lume și să găsim peptide (proteine) în smalț”, a explicat el.
Obținerea de proteine din fosile atât de vechi ar fi visul oricărui paleontolog devenit realitate, a spus dr. Matthew Collins, profesor de paleoproteomică la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, care a spus că cercetarea canadiană este mai convingătoare. Collins, ca și Saitta, nu a fost implicat în noul studiu.
„Este uimitor. E foarte incitant, dar în același timp am fost dezamăgit de multe ori în carieră când am crezut că am găsit proteine foarte vechi și nu era așa”, a adăugat Collins, care a încercat de-a lungul timpului să recupereze proteine din fosile de dinozauri.
Ultima frontieră: dinozaurii
Doctorii Collins și Saitta au făcut parte dintr-o echipă care, conform unui studiu publicat în 2024, a detectat aminoacizi într-un fragment de coajă de ou de titanosaur. Oul fusese depus de un sauropod erbivor uriaș, cu gât lung, care a trăit în Cretacicul Târziu, puțin înainte de dispariția dinozaurilor acum 66 de milioane de ani.
Totuși, coaja de ou nu conținea secvențe identificabile de proteine. Rezultatele lor au fost similare cu identificarea a cinci litere dintr-un roman. Practic, ei au reușit doar să demonstreze că acolo au existat cândva proteine.
„Nu a mai rămas nicio secvență, nicio informație – doar câteva blocuri individuale de aminoacizi, ca piesele unui puzzle,” a spus Collins.
Obținerea de informații proteice dintr-un dinte de dinozaur are o probabilitate foarte mică, iar Saitta a spus că a renunțat să mai caute proteine în fosilele de dinozauri, ci a preferat să se concentreze pe întrebări de cercetare mai interesante.
Fosilele de dinozauri nu doar că sunt mult mai vechi decât cele studiate aici, dar provin și dintr-o perioadă caldă a climei globale, fără calote glaciare. În plus, în medie, fosilele de dinozauri sunt îngropate mult mai adânc, fiind astfel expuse la o căldură geotermală mult mai mare. Nu este clar nici dacă dinții de dinozaur aveau smalț suficient de gros pentru a păstra proteine.
Cappellini și Paterson au declarat că ar putea deveni posibilă recuperarea de informații utile despre proteine din fosilele de dinozaur în următorii 10 ani, deși există întrebări științifice mai urgente, cum ar fi modul în care mamiferele au ajuns să domine planeta după dispariția dinozaurilor.
„Chiar cred că unele situri ar putea păstra proteine de dinozaur din trecutul adânc. Poate că ar trebui să încercăm și acolo,” a spus Paterson.
Ştiri video recomandate
