Poate nu îți este familiar numele lui David Phillip Vetter, dar cu siguranță i-ai auzit povestea. A fost cunoscut drept „Băiatul din bulă”, copilul care, din cauza unui ghinion genetic extrem, a trăit izolat de mediul exterior într-o cameră sterilă, înconjurat de un plastic transparent, potrivit IFL Science.
De la naștere, direct în izolare
David s-a născut în septembrie 1971. A fost nevoie de cezariană, dar nu din cauza unei urgențe medicale, ci dintr-o precauție extremă. Medicii știau că orice contact cu bacterii obișnuite îi putea fi fatal. În mod normal, nou-născuții intră în contact cu microorganismele mamei la naștere, ceea ce ajută la dezvoltarea sistemului imunitar. Pentru David, însă, acest lucru ar fi însemnat moartea.
Sala de naștere a fost dezinfectată complet și curățată timp de trei zile, iar personalul medical a fost supus unor teste riguroase. Mama lui a fost spălată cu dezinfectant chirurgical și învelită în cearșafuri sterile. După naștere, au trecut doar câteva secunde până când copilul a fost plasat într-o cameră izolată, complet sterilă, care urma să îi devină casă.
Avea să iasă din acea bulă abia peste 12 ani. Și la doar două săptămâni după aceea, avea să moară.
Diagnosticul devastator
David nu a fost primul copil al familiei. Cu un an înainte, părinții lui pierduseră un băiețel, David Joseph, care murise la doar șapte luni. Fusese diagnosticat cu o boală rară: imunodeficiență combinată severă (SCID), o afecțiune în care organismul nu are practic niciun sistem imunitar.
Pentru copiii cu SCID, o banală răceală poate fi mortală. La acea vreme, aproape niciun copil cu această boală nu supraviețuia până la doi ani.
Când s-a născut al doilea fiu, medicii au confirmat ce era mai rău. Și David Phillip avea aceeași boală. Astfel, izolarea strictă a devenit o necesitate, nu o opțiune.
Viața în interiorul bulei
La început, izolarea trebuia să fie temporară. Medicii sperau să găsească un tratament, iar unul dintre ei a propus un transplant de măduvă, o procedură experimentală la acea vreme.
Problema era găsirea unui donator compatibil. Părinții nu erau potriviți, iar sora lui David nu s-a dovedit a fi un donator ideal. Șansele de a găsi o compatibilitate în afara familiei erau infime.
Anii au trecut, iar David a crescut în interiorul camerei sterile. Deși nu fusese niciodată atins direct de o ființă umană, se dezvolta surprinzător de bine. A început să meargă foarte devreme, era inteligent și curios.
Totuși, izolarea și-a pus amprenta asupra lui. Nu înțelegea concepte simple, precum vântul sau profunzimea obiectelor. Pentru el, lumea era plată, lipsită de volum. Nu știa ce înseamnă să atingi un copac sau să simți frunzele.
Suferința psihologică
Pe măsură ce a crescut, izolarea a devenit din ce în ce mai greu de suportat. A avut episoade de depresie, coșmaruri și anxietate. Se simțea abandonat, diferit, captiv.
Medicii au încercat să îi ofere momente de normalitate: i-au creat un costum special, asemănător cu un costum spațial, care îi permitea să iasă pentru scurt timp afară. Dar aceste experiențe nu făceau decât să-i accentueze sentimentul de excludere.
Speranța care a devenit tragedie
În 1983, a apărut o veste care părea miraculoasă. Cercetătorii au descoperit că un transplant de măduvă putea funcționa și cu o compatibilitate parțială. Sora lui David urma să fie donatoare.
Operația părea un succes. Medicii erau optimiști. Dar, odată cu măduva, a intrat în corpul lui David și un virus comun, Epstein-Barr, inofensiv pentru oamenii sănătoși, dar devastator pentru el.
Fără sistem imunitar, virusul s-a răspândit rapid, provocând tumori și hemoragii interne. David s-a îmbolnăvit grav în câteva zile.
Pentru prima dată în viață, mama lui l-a atins direct.
A murit în aceeași zi.
„Am privit în camera lui David și acolo stătea un doctor. L-am întrebat dacă pot să-mi scot mănușa și să-mi ating băiatul , iar el a dat din cap afirmativ”, își amintește Carol Ann, mama lui. „Așa că m-am dus la David, mi-am scos mănușa din mână și i-am mângâiat mâna, pentru prima și ultima dată.”
Povestea lui David a schimba medicina
Povestea lui David Vetter este una tragică, dar și una care a schimbat medicina. Datorită studiilor făcute în cazul lui, oamenii de știință au descoperit legături esențiale între virusuri și cancer, precum și cauzele genetice ale SCID.
Astăzi, copiii sunt testați la naștere pentru această boală, iar tratamentele moderne pot salva vieți dacă sunt aplicate din timp.
Unii au spus că viața lui a fost un sacrificiu prea mare. Că a fost ținut captiv în numele progresului medical. Dar, datorită lui, nimeni nu va mai fi nevoit să trăiască astfel.
„Pentru cei care măsoară viața prin productivitate, a fost o risipă. Pentru cei care o măsoară prin iubire și dăruire, a fost una dintre cele mai pline vieți trăite vreodată”, a fost mesajul transmis la înmormântarea lui David.