Timp de mai bine de 200 de ani, oamenii de știință au crezut că oasele descoperite lângă Stonehenge au fost ale unui „bărbat solid”. Însă, o analiză ADN a scos la iveală că scheletul vechi de 4.000 de ani aparține, de fapt, unei femei cu vârsta de peste 45 de ani. Descoperirea, spun oamenii de știință, este una majoră și oferă informații noi despre situl funerar. Schimbă, de asemenea, ceea ce se știa până acum despre rolul femeilor în societatea din Epoca de Bronz, relatează BBC.
Cercetătorii au declarat că descoperirea este un majoră, care plasează femeile „în prim-plan” în ceea ce privește cunoștințele pe care le aveam până acum despre societatea din Epoca de Bronz timpurie.
Oamenii de știință cred că femeia era metalurgistă și șamană, adică contemporanii ei credeau că este conectată la lumea spirituală.
Lisa Brown, curatoare la Muzeul Wiltshire, un scheletul „bărbatului solid” este expus, a explicat că este pentru prima dată când există dovezi că și femeile erau meșteșugari în acea perioadă istorică.
„Acum avem o înțelegere complet nouă a acestei înmormântări”, a spus ea.
David Dawson, directorul muzeului, a spus că acest schelet a oferit „informații complet noi” istoricilor.
„Este pentru prima dată când dovezile ne arată că femeile erau printre meșteșugarii care au realizat unele dintre aceste obiecte incredibile, care au fost îngropate odată cu oamenii, lucruri care erau o expresie a statutului în societatea din timpurile în care Stonehenge era cimitir. Știm că femeile au avut un rol important în Epoca de Bronz, dar această descoperire ne arată că femeile erau și în avangarda tehnologiei de vârf la acea vreme”, a spus Dawson.
Scheletul a fost descoperit în 1809
Când scheletul a fost descoperit în 1809 de William Cunnington în Upton Lovell, Wiltshire, el a presupus că este al unui „bărbat solid” din cauza „oaselor mari”. El a înregistrat observațiile lui, dar nu a excavat scheletul. Acesta a fost scos și mutat într-un muzeu în 2000.
Totuși, o analiză recentă realizată la Institutul Francis Crick a contrazis concluzia lui Cunnington cu ajutorul ADN-ului. Analiza a arătat că scheletul avea cromozomi XX (femini), nu XY (masculini).
Acest schelet este doar unul din 1.000 care sunt studiate la acest institut. Oamenii de știință secvențiază genomurile unor oameni care au trăit în Marea Britanie în ultimii 10.000 de ani.
Dr. Tom Booth, cercetător la Laboratorul de Genomuri Antice, a spus că Cunnigton într-adevăr a văzut un schelet care părea mai mare, „robust”, dar era vorba de fapt de o femeie de peste 45 de ani, aflată la post-menopauză.
„Schimbările hormonale care au loc după menopauză fac ca scheletul unei femei să nu mai reacționeze la aceleași solicitări în același mod ca înainte. Prin urmare, oasele încep să capete un aspect mai robust și mai masculin”, a explicat el.
Booth a explicat că osul temporal, cel care se află în jurul canalului auditiv, este cel mai dens din trup. Experții prelevează probe de acolo și „destul de frecvent” pot găsi ADN păstrat timp de mii de ani
Pentru a confirma că rezultatul probei ADN este real, au fost prelevate probe și dintr-un dinte și din osul de la un deget. Astfel, au putut confirma că toate probele proveneau de la aceeași persoană și că aceasta a fost femeie.
Ce se știe despre femeia îngropată la Stonehenge
Rezultatele au relevat și câteva indicii cu privire la moștenirea ei genetică.
Booth a spus că femeia pare să fi făcut parte dintr-un grup numeros de migranți ajunși în Marea Britanie, cunoscuți drept „oamenii paharelor” (Beaker people), după vasele pe care le realizau, dar care erau cunoscuți și pentru activitatea lor în prelucrarea metalelor.
Cercetările arată, de asemenea, că femeia suferea de artrită la una dintre încheieturile mâinii, ceea ce este compatibil cu activitatea sa de prelucrare a metalelor.
Printre obiectele îngropate alături de ea la Stonehenge se aflau boluri cu ocru și o piatră de probă, indicând faptul că lucra cu metale. Pudra de ocru era folosită pentru lustruire, în timp ce piatra de probă era utilizată pentru verificarea purității aurului.
Oamenii de știință cred, de asemenea, că aceasta a fost și șamană. A fost îngropată cu un colier și piese decorative din os, inclusiv unele foarte lungi, modelate cu vârfuri.
„Este vorba în principal despre oase de oaie, cu excepția celor două mai lungi, care provin de la cerb, însă cel mai bizar lucru este că toate oasele provin de la piciorul posterior drept al animalului”, a explicat Amber Pullen, de la Wiltshire Museum.
Muzeul a actualizat descrierea mormântului de pe site-ul său, afirmând că „200 de ani de presupuneri au fost răsturnați”, și intenționează să modifice descrierea exponatului atunci când acesta va fi mutat într-un nou sediu.
Povestea metalurgistei face parte dintr-o expoziție mai amplă organizată la Institutul Francis Crick, intitulată „We Go Way Back”.
