O schimbare misterioasă în rotația Pământului va face ca ziua de 5 august să fie una dintre cele mai scurte înregistrate vreodată. Oamenii de știință sunt uimiți de accelerarea rotației planetei noastre în ultimii ani, după decenii de încetinire.
Cu alte cuvinte, ziua va fi mai scurtă cu doar 1,25 milisecunde. Nu este o diferență pe care o putem simți, dar face parte dintr-un fenomen ciudat care i-a pus pe gânduri pe oamenii de știință: Pământul se învârte tot mai repede.
Deși ani la rând planeta noastră și-a încetinit ușor rotația, în ultimii ani pare că lucrurile s-au schimbat, iar cercetătorii încearcă să afle de ce.
Potrivit cercetătorilor, din punct de vedere astronomic, o rotație completă a Pământului durează 23 de ore, 56 de minute și 4,1 secunde.
Aceasta este numită zi siderală. Ziua solară, pe care o folosim în viața de zi cu zi, este măsurată în raport cu Soarele, de la prânz la prânz, și durează 24 de ore sau 86.400 de secunde. Această măsurătoare pare să fie misterios mai scurtă decât ar trebui să fie, scrie Space.com.
În 2025 sunt trei zile în care rotația Pământului va fi mai rapidă decât în mod normal: 9 iulie, 22 iulie și 5 august. Dar cea mai scurtă zi înregistrată până acum a fost pe 5 iulie 2024, cu 1,66 milisecunde mai scurtă decât o zi obișnuită.
Fenomenul nu afectează viața de zi cu zi
Până acum, zilele au devenit mai lungi, în principal din cauza Lunii. Pe măsură ce orbitează în jurul Pământului, Luna creează un fel de frânare, ceea ce duce la încetinirea treptată a rotației Pământului.
În ultima vreme însă, pare că lucrurile s-au schimbat: Pământul începe să se rotească mai repede. Cercetătorii cred că un posibil motiv este poziția Lunii față de Ecuator, mai exact, un unghi numit declinație, care ar putea influența subtil mișcarea de rotație.
Deși diferența e de ordinul milisecundelor și nu afectează viața de zi cu zi, fenomenul este atent urmărit de oamenii de știință, fiindcă poate spune multe despre dinamica planetei.