Antena 3 CNN Externe Vladimir Putin a semnat decretul pentru independența regiunilor Donețk și Lugansk | LIVE TEXT

Vladimir Putin a semnat decretul pentru independența regiunilor Donețk și Lugansk | LIVE TEXT

Președintele rus Vladimir Putin va face declarații de presă după ședința Consiliului de Securitate al Federației Ruse unde va decide dacă va recunoaște independența regiunilor separatiste ucraine Lugansk şi Doneţk.

Vladimir Putin a semnat decretul pentru independența regiunilor Donețk și Lugansk | LIVE TEXT
de Alexandra Ionescu    |    21 Feb 2022   •   20:06

Update: 21.45 Preşedintele rus, Vladimir Putin, a decis recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk, invocând faptul că Ucraina nu a avut niciodată o "statalitate autentică", ci a fost creată de Rusia bolşevică, iar acum se confruntă cu robleme politice sistemice.

Update

”Voi vorbi despre situația din Ucraina. Situația din Donbas a devenit foarte tensionată. Vom vorbi despre următorii pași pe care îi vom face. Ucraina nu este doar o țară vecină, sunt apropiații noștri, ne leagă istoria, avem rude acolo, oameni legați de noi prin sânge. (...)  Trecutul nu îl schimbi, dar noi trebuie să vorbim despre aceste lucruri. Nu dau vina pe nimeni”.

”Oamenii din aceste teritorii (n.r. Lugansk şi Doneţk) se numesc ruși și ortodocși; lucrurile sunt așa din sec XVII, chiar și după aceea.”

”O mare parte din Ucraina încă de la începuturile ei, a fost creată de Rusia”.

Vladimir Putin a vorbit despre perioada în care a fost creat URSS-ul. 

”E important să mergem înapoi la rădăcinile problemei cu Ucraina.

Avem o problemă foarte importantă: de ce aveam drepturi asupra teritoriilor de la marginea imperiului rus? De ce au primit statut de teritorii naționale după Revoluția din 1917? Vă întreb pe voi, de ce a trebuit să fim atât de generoși? Și apoi să dăm acestor republici dreptul de a deveni independente? A fost o nebunie

În contextul destinului rusesc, principiile lui Lenin au fost eronate. După divizarea URSS în 1991, a devenit clar. E important să vorbim despre ele cu sinceritate.

Când vorbim de războiul civil, situația din Rusia era foarte dificilă.

Ucraina sovietică a fost creată ca rezultat al Revoluției bolșevice. Lenin a fost creatorul Ucrainei sovietice

Vom fi pregătiți să vă arătăm ce înseamnă decomunizarea adevărată pentru Ucraina

Lenin, apoi Stalin cu dictaturile lor nu au ajutat URSS. Acele republici nu aveau nici un drept suveran, era un stat centralizat. Stalin nu a modificat Constituția lui Lenin, principiile lui Lenin nu au fost revizuite. E o rușine că din această bază legală pe care a fost construit statul nostru nu au fost scoase aceste utopii

Virusul naționalist părea atunci doar o bombă pe termen lung. Bomba a fost încercarea de a pleca din carul URSS. Chestiunile naționaliste au devenit foarte urgente în anii 80 din cauza problemelor economice și sociale.

Până la finalul 1991, datoria URSS trebuia împărțită între toate fostele republici sovietice, dar Rusia a preluat toată datoria lor.

Ucraina a acționat astfel încât să nu aibă obligații în relația cu Rusia, ci doar drepturi. Acesta nu e un parteneriat. Ucraina ne-a șantajat cu tranzitul gazelor spre Vest, ba chiar au furat gaze.

Societatea ucraineană a experimentat naționalismul anti-rusesc, neo-nazist

Toată ideea pro-occidentalismului în Ucraina a fost să ajute clientela occidentală care a furat zeci de miliarde de dolari din băncile ucrainene

Radicalii anti-ruși din Ucraina au început să influențeze puterea slabă și coruptă din Ucraina.

Radicalii anti-ruși din Ucraina au început să influențeze puterea slabă și coruptă din Ucraina. Corupția în Ucraina a devenit atotprezentă.

Maidanul din 2014 a fost o lovitură de stat sprijinită de-afară. În paralel, zeci de miliarde de dolari au fost scoși din Ucraina de regimul corupt al oligarhilor

Maidanul nu a adus Ucraina mai aproape de democrație, ci a împins Ucraina în război civil și a dus la ruinarea țării. Prețurile la energie au crescut, oamenii nu mai au bani. De ce? Răspunsul e evident: tot ce au moștenit de la USRR a fost furat.

Oligarhi din Ucraina veneau la putere candidând pe idei populiste. Ajungeau la putere cu votul sincer al oamenilor care credeau în schimbări. Le promiteau multe, dar acționau sub controlul radicalilor. Radicalii au exagerat, pretențiile lor au crescut an de la an. Suveranitatea Ucrainei a devenit o speculație, iar politicul devine doar o cortină pentru acoperirea intereselor acestor oligarhi.

În Ucraina corupția a ajuns la cote maxime, este pe toate sectoarele.(...) Milioane de dolari au ajuns în buzunarele lor atunci când a fost Maidanul. Nu le-a păsat de oamenii care au murit. Radicalii au acaparat puterea în Ucraina.(...) Acești infractori nu sunt pedepsiți, dar noi îi știm după nume și îi voi găsi. Maidanul nu a adus democrația în Ucraina, a înrăutățit toată situația.

La 8 ani de atunci Ucraina este în plină criză economică. Oamenii pleacă peste hotare în număr foarte mare.

Colapsul economiei ucrainene e cauzat de faptul că e controlată din afară de occident. Ucraina nu mai are nici justiție suverană, a dat Ambasadei SUA dreptul de numi judecătorii la Curtea Supremă

Ei nu au bani să își plătească facturile. De ce se întâmplă asta? Pentru că s-au pierdut mii de locuri de muncă. Oamenii nu au din ce trăi. Totul în condițiile în care înainte era nu doar mândria Ucrainei, ci mândria URSS.",

Știu ucrainenii că țara lor a devenit o colonie?

În Ucraina au impus sancțiuni împotriva propriilor cetățeni, a bisericii, a media, a bisericii ortodoxe

Auzim oameni de stat din Ucraina care spun că țara lor trebuie să aibă tehnologie nucleară – bombe și rachete care să le poarte. Dacă Ucraina va avea bomba atomică va fi o amenințare nu doar pentru Rusia, ci pentru toată Europa. Nu putem să permitem așa ceva

SUA, din 2014, au transferat miliarde de dolari și arme către Ucraina. Armata ucraineană funcționează cu consultanți străini, din NATO.

Armele occidentale curg în Ucraina într-un flux neîncetat, sfidător, iar consilierii străini sunt responsabili de situație.

Spațiul aerian al Ucrainei e deschis pentru NATO.

Dacă Ucraina va avea bombă atomică, va fi o amenințare nu doar pentru Rusia, ci pentru întreaga Europă. Nu putem să permitem așa ceva.

SUA, din 2014, au transferat miliarde de dolari și arme către Ucraina. Armata ucraineană funcționează cu consultanți străini, din NATO. Spațiul aerian al Ucrainei e deschis pentru NATO

Dacă Ucraina ar adera la NATO, ar fi o amenințare directă pentru Rusia.

NATO a promis foștilor lideri URSS în 1989 că NATO nu se va muta un centimetru spre Est, dar au fost doar minciuni. Rusia și-a îndeplinit toate obligațiile și și-a retras toate trupele din Europa de Est

În 2000, când președintele Bill Clinton a vizitat Moscova, l-am întrebat cum vede SUA ideea ca Rusia să intre în NATO.

Putin a publicat vara trecută un eseu tendențios despre istoria Ucrainei și Rusiei, în ceea ce a fost văzut în general ca un pretext pentru escaladarea presiunii asupra Ucrainei.

Partenerii nostri occidentali au incercat sa ne santajeze, sa ne ameninte cu sanctiuni, si cred ca vor impune oricumsanctiuni pe masura ce tara noastra va deveni mai puternica, mereu vor gasi o scuza sa impuna sanctiuni, singurul lor scop este sa franeze dezvoltarea Rusiei, doar pentru ca noi existam! Rusia are orice drept sa ia masuri pentru a raspunde si asta vom face.”

⭕️ Live: Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, anunţul momentului pentru întreaga lume

⭕️ Live: Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, anunţul momentului pentru întreaga lume Care este următorul pas făcut de Rusia în criza cu Ucraina?

Publicată de Antena 3 pe Luni, 21 februarie 2022

Context:

Putin a anunţat că va decide luni dacă va recunoaşte independenţa regiunilor separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk, în contextul tensiunilor cu Ucraina şi cu NATO.

Luni, Consiliul de securitate de la Kremlin a votat pentru recunoașterea independenței republicilor separatiste din Donbas, ceea ce riscă să genereze întreruperea dialogului Rusiei cu NATO şi Uniunea Europeană.

Decizia a fost luată cu 10 voturi din 13.

Tot luni, în cadrul unei conferințe de presă de la Kremlin, Vladimir Putin a reiterat ideea că includerea Ucrainei în NATO va însemna o amenințare sporită pentru Rusia.

Declarația vine în contextul în care articolul 5 din tratatul NATO presupune că toate țările Alianței trebuie să își apere membrii în cazul unei agresiuni.

”Noi trebuie să facem față unei adevărate amenințări”, a spus președintele Rusiei vorbind despre dorința Ucrainei de a re-anexa Crimeea. Trebuie să decidem împreună ce vom face în continuare și cum trebuie să acționăm în situația care a apărut astăzi”, a spus Putin.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, ca răspuns la posibila recunoaștere de către Putin a regiunilor separatiste, că și-a convocat consiliul de securitate națională și a organizat „consultări urgente” cu președinții Franței și Germaniei.

Potrivit mass-mediei ruse, Vladimir Putin a discutat în această seară cu Emmanuel Macron și Olaf Scholz despre situația din Ucraina și intenția sa privind regiunile din Donbas.

Liderul de la Kremlin le-a spus liderilor Franței și Germaniei că are în vedere în orele apropiate să semneze decretul de recunoaștere a independenței autoproclamatelor republici populare Donețk și Lugansk din regiunea Donbas, potrivit ABC News.

Scholz și Macron și-au exprimat dezamăgirea față de această evoluție, dar au indicat disponibilitatea de a continua contactele, relatează Kremlinul.

×
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close