UN BUCUREŞTEAN AL CĂRUI NUME APARE PE LISTELE DE SUSŢINERE SPUNE CĂ NU A FOST PRINTRE SEMNATARI
Şi jurnaliştii de la ziarul ?Cotidianul? au verificat cele 15 semnături care apar pe o pagină din listele depuse de Sorin Oprescu la Biroul Electoral Central. Unii dintre cei contactaţi susţin că semnăturile le-au fost falsificate. Jurnaliştii scriu că falsurile au două elemente comune: în loc de seria şi numărul de buletin conţin doar codul numeric personal şi adresa persoanelor respective. Al doilea element comun constă în faptul că datele cu care cetăţenii au fost înscrişi se găsesc în diverse baze de date.
Unii dintre ei au declarat că au fost la medic, fie la Spitalul Universitar, fie la alte unităţi, iar alţii sunt chiar doctori şi datele lor sunt înregistrate la Colegiul Medicilor. O altă filieră de unde s-au recoltat semnături pare a fi o bază de date a Regiei de Transport Bucureşti, pentru că trei dintre cei verificaţi de jurnalişti lucrează la RATB. Contactaţi de ziarişti, oamenii şi-au recunoscut datele de indentificare, dar nu şi semnăturile.
Cei de la Cotidianul spun că doar o singură persoană dintre cele contactate a recunoscut că a semnat pentru susţinerea lui Sorin Oprescu.
Citiţi şi SORIN OPRESCU: COZMIN GUŞĂ ARE O SERIE ÎNTREAGĂ DE TELECOMENZI ŞI CONTINUĂ SĂ MĂ ATACE
Antena 3
Ştiri video recomandate