Antena 3 CNN Politică De ce nu se rupe USL? Ciuvică: Ar fi un "orgasm politic" pentru PDL

De ce nu se rupe USL? Ciuvică: Ar fi un "orgasm politic" pentru PDL

De ce nu se rupe USL? Ciuvică: Ar fi un "orgasm politic" pentru PDL
Sursa foto: Foto: Antena3
de M.Z.    |    17 Mai 2013   •   21:32

Preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, Mugur Ciuvică, este de părere că USL, deşi se află în cea mai mare criză de până acum, nu se va rupe, pentru că este nevoie ca uniunea să guverneze România, dar şi pentru că distrugerea ei ar însemna "un orgasm" pentru PDL.

 
"Nu se rupe USL din două motive seriose. Primul, singura posibilitate ca România să fie cât de cât guvernată în perioada asta este un guvern USL. Orice altă variantă e un balamuc", a spus Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului de Investigaţii Politice (GIP), vineri, la Antena 3.
 
Totodată, în opinia lui Ciuvică, ruperea USL ar însemna "un orgasm" pentru băsişti.
 
"Al doilea motiv este că, în tristeţea asta băsistă, mare, singura posibilitate să aibă şi ei un mic orgasm politic ar fi ruperea USL, şi, cred eu, cei din USL nu vor face această plăcere celor ai lui Băsescu, care asta mai speră de la viaţă", a adăugat Ciuvică, la Antena 3.

Crin Antonescu: Ruperea USL e plauzibilă. Nu ştiu ce au de gând cei din PSD, nu mai e ce a fost

Întâlnire de urgenţă Ponta-Antonescu, privind criza din USL

Citeşte şi Ponta: Este cea mai mare criză prin care trece USL. Aştept o decizie până luni, altfel nu mai putem merge împreună
 
Antonescu îi răspunde lui Ponta: Nu suntem în situaţia să ne dăm ultimatumuri. Ce avea PNL de hotărât a decis azi

Cei doi copreşedinţi ai USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, s-au întâlnit miercuri seară şi au avut o discuţie în care, susţin surse politice, premierul i-ar fi cerut partenerului său excluderea din PNL a senatorului Sorin Roşca Stănescu, în urma scandalului iscat de comisia Bârsan. 

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, spune că nici nu vrea să audă de această variantă.

Totodată, şeful liberalilor a declarat joi că membrii PNL dezavuează unele aprecieri făcute de senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu la adresa PSD, atenţionând că cei care vor mai încălca protocolul USL vor trebui să se despartă de partidul din care fac parte.

Senatorii PNL care au demisionat din Comisia de anchetă a cazului judecătorului Corneliu Bârsan afirmă că prin acest gest protestează faţă deîncercarea majorităţii PSD din Comisie de a muşamaliza încălcarea imunităţii diplomatice a magistratului român la CEDO.

Cei trei (SRS, Ciorbea, Ilieşiu) au arătat că gestul lor de a se retrage din comisie a fost susţinut de către preşedintele PNL, Crin Antonescu, iar chiar dacă la nivelul Senatului se va discuta marţea viitoare situaţia şi s-ar putea decide cu privire la înlocuirea lor, din partea PNL nu există alţi parlamentari doritori să intre în această comisie.
 
Comisia de anchetă în cazul interceptării judecătorului CEDO Corneliu Bârsan a fost înfiinţată la începutul lunii aprilie 2013.


 

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close