Antena 3 CNN Politică Executivul a adoptat legea care interzice cumulul pensiei cu salariul

Executivul a adoptat legea care interzice cumulul pensiei cu salariul

Executivul a adoptat legea care interzice cumulul pensiei cu salariul
Sursa foto: emil boc
08 Apr 2009   •   17:56

Executivul a adoptat, miercuri, proiectul de lege cu privire la interzicerea cumulului între pensie şi salariu la stat, a anunţat premierul Emil Boc. Astfel, potrivit proiectului de lege, toţi pensionarii care primesc salariul mediu pe economie, adică maxim 1.700 de lei, pot să cumuleze în continuare pensia cu salariul. Însă cei care primesc mai mult de 1.700 de lei vor trebui să opteze între pensie şi salariu, a precizat prim-ministrul.

Emil Boc a declarat că şi alte ţări au luat măsuri similare, unele state membre ale UE chiar interzicând complet cumulul pesniei cu salariul. ?Existenţa unui plafon valoric există şi în alte ţări, după cum în unele state ale UE este interzis cumulul între pensie şi salariu?, a declarat Emil Boc.

Premierul a explicat şi că profesorii, medicii şi actorii nu sunt vizaţi de noua lege, ?adică cei care în forma iniţială ar fi fost afectaţi?, potrivit lui Emil Boc.

De asemenea, măsura nu este valabilă pentru cei care lucrează în mediul privat.

Antena3.ro

×
Parteneri
Incendiu puternic într-o parcare plină cu TIR-uri, la Timişoara!
x close