Antena 3 CNN Politică Ilie Bolojan s-a dus la MAI ca să vadă cum se desfășoară intervenţiile în urma ninsorii abundente

Ilie Bolojan s-a dus la MAI ca să vadă cum se desfășoară intervenţiile în urma ninsorii abundente

G.M.
1 minut de citit Publicat la 09:37 18 Feb 2026 Modificat la 09:37 18 Feb 2026
ilie bolojan la MAI
Ilie Bolojan s-a dus la MAI ca să vadă cum se desfășoară intervenţiile în urma ninsorii abundente. FOTO: Facebook Guvernul României

Premierul Ilie Bolojan s-a dus, miercuri dimineaţă, la Centrul Naţional de Conducere Integrată al Ministerului Afacerilor Interne (MAI)< unde a fost informat despre intervenţiile desfăşurate în urma ninsorilor şi a viscolului. Reprezentanţii MAI au precizat că, în urma fenomenelor meteo severe, nu au fost înregistrate victime şi nici cazuri - medicale sau de maşini înzăpezite - la care salvatorii să nu poată ajunge.

”Premierul Ilie Bolojan a fost, în această dimineaţă, în Centrul Naţional de Conducere Integrată al Ministerului Afacerilor Interne. Prim-ministrul a fost informat cu privire la situaţia operativă la nivel naţional, cu intervenţiile aflate în derulare pentru înlăturarea efectelor meteorologice şi cu planul de acţiune pentru perioada în care codurile meteorologice produc efecte”, a arătat Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Potrivit sursei citate, în ciuda condiţiilor meteorologice severe, caracterizate prin viscol puternic, strat consistent de zăpadă şi blocaje temporare pe căile de comunicaţii, nu au fost înregistrate persoane rănite şi nici autoturisme blocate la care nu s-a putut interveni.

De asemenea, nu au existat cazuri medicale la care echipajele de intervenţie să nu fi putut ajunge, inclusiv în situaţiile în care ambulanţe au întâmpinat dificultăţi punctuale din cauza drumurilor înzăpezite.

”Intervenţiile rapide şi coordonarea eficientă a structurilor operative au prevenit agravarea situaţiilor din teren, limitând efectele asupra populaţiei. Structurile MAI rămân în teren în toată această perioadă, iar coordonarea acţiunilor este asigurată de la nivel central, prin Centrul Naţional de Conducere Integrată”, a transmis MAI.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close