Antena 3 CNN Politică Implicarea lui Nicușor Dan în criza politică. Bolojan: Preşedintele, prin tot ceea ce a făcut, a respectat Constituţia

Implicarea lui Nicușor Dan în criza politică. Bolojan: Preşedintele, prin tot ceea ce a făcut, a respectat Constituţia

I.C.
1 minut de citit Publicat la 15:06 01 Mai 2026 Modificat la 15:07 01 Mai 2026
original_pnl_(2)
Nicușor Dan și Ilie Bolojan. Foto: Administrația Prezidențială

Preşedintele Nicuşor Dan, prin tot ceea ce a făcut în acest mandat, a respectat Constituţia, a declarat vineri prim-ministrul Ilie Bolojan.

Întrebat într-o conferinţă de presă la Suceava dacă preşedintele Nicuşor Dan a încălcat Constituţia neconsultându-se cu toate partidele politice, Bolojan a răspuns: „Eu consider că preşedintele României, prin tot ceea ce a făcut în acest mandat, a respectat Constituţia".

În context, el a fost întrebat şi cu ce propunere de premier va merge PNL la consultări la Palatul Cotroceni, în cazul în care Guvernul va fi demis prin moţiunea de cenzură PSD-AUR.

„Partidul Naţional Liberal va avea o consultare, aşa cum este normal, după această moţiune, indiferent care va fi soarta moţiunii, va trebui să luăm anumite decizii. Şi în baza acestei consultări vom propune o soluţie pe care o întrevede PNL în discuţiile care vor urma, indiferent, cum am spus, care este soarta moţiunii. PNL are două decizii care au fost adoptate în prezent. Şi, în mod evident, baza discuţiilor va fi legată de aceste decizii în spiritul consecvenţei şi al responsabilităţii pe care un partid serios trebuie să le respecte”, a spus Bolojan. 

Joi, premierul a declarat că, având în vedere modul în care au evoluat lucrurile în ultimii ani, inclusiv în relația cu actuala conducere a PSD, nu poate exclude scenarii politice radicale, precum suspendarea președintelui Nicușor Dan.

Întrebat dacă un astfel de scenariu este posibil în actuala criză politică, liderul PNL a răspuns:

”Nu pot să fac astfel de afirmaţii cu certitudine. Dar, la modul în care am văzut că s-au derulat lucrurile în ultimii ani, inclusiv cu actuala conducere a PSD, acţiuni de genul acesta ar fi posibile şi eu n-aş avea încredere în conducerea PSD, pentru că, prin tot ce au făcut în această perioadă, prin minciunile pe care le-au vehiculat în spaţiul public, prin lipsa de răspundere, prin dubla măsură şi prin limbajul dublu, nu te poţi baza pe astfel de afirmaţii”.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close